„Luna sângerie”, pe cât de frumoasă pe atât de rară

„Luna sângerie”, pe cât de frumoasă pe atât de rară

O eclipsă totală de Lună, denumită în mod popular şi „Lună sângerie”, a avut loc în primele ore ale dimineţii de 8 octombrie şi a fost vizibilă din Canada şi Statele Unite ale Americii. Este a doua din 2014, după ce un eveniment astronomic asemănător a avut loc pe 15 aprilie, şi, totodată, a doua dintr-o serie foarte rară de patru eclipse lunare consecutive. Următoarele două eclipse vor avea loc pe 4 aprilie 2015 şi pe 28 septembrie 2015.

Numele „Lună sângerie” este dat tuturor eclipselor lunare totale, având în vedere culoarea – un roşu portocaliu – pe care o căpătă satelitul natural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului.

Eclipsa nu va fi vizibilă din România, deoarece la acea oră a fost zi în această regiune a Terrei.

Fenomenul a putut fi observat însă din regiunile nordice ale Statelor Unite şi din Canada, unde eclipsa a avut loc chiar înainte de răsăritul Soarelui, dând naştere unui fenomen foarte rar: pentru scurt timp, Soarele şi Luna pot fi observate simultan pe cer, la răsărit, respectiv la apus.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.