Rezultatul de la Arad, de la prezidenţiale, era previzibil.
Cu mici excepţii, (compensate prin trecerea primarului Crişan de la Vladimirescu în tabăra ACL), PSD Arad n-a beneficiat de „Ordonanţa migrării”, implicit n-a racolat prea mulţi primari. Astfel că, unindu-şi forţele, liberalii şi democrat-liberalii i-au depăşit clar pe social-democraţii lui Ponta. Clar şi, repet, previzibil. Ceea ce mă miră este reacţia liderilor PSD Arad, care se împăunează cu această „creştere”, de parcă au dat lovitura şi domină politic tot judeţul.
Dar, uitându-mă pe „clasamentul electoral” la nivelul întregii ţări, observ că Aradul este printre judeţele fruntaşe pro-Johannis, fiind depăşit doar de Sibiu şi Alba la procente, respectiv de cele două judeţe, plus Cluj, când e vorba de diferenţa dintre cei doi. Oricum calculăm, Aradul de dreapta e pe patru, cel puţin. Implicit, Aradul de stânga, al lui Ponta, e pe patru de la coadă. Cum Sibiul e caz special, iacătă că PSD Arad prinde „podiumul” la codaşi. Unde e motivul de laudă, chiar că nu văd? Mai ales că la alegerile astea naţionale direcţia se dă de la Centru şi doar într-o mai mică măsură – la organizare, mobilizare etc. – contează forţa locală. E ca şi diferenţa de la alegerile locale la cele generale, ca exemplu.
Fireşte, am scos din calcul judeţele în care populaţia de ernie maghiară are o pondere semnificativă – Harghita, Covasna, Mureş. Este clar că fanfaronada declarativă e pentru ochii lumii, că are un caracter de propagandă electorală, dar adevărul real, matematic, crud chiar, este evident. O ştiu şi cei de la PSD Arad, dar o ştiu şi mai-marii lor de la Centru. Or, în politică zilele perdanţilor sunt numărate şi un eventual eşec al lui Ponta în turul doi va fi indiscutabil urmat de o „reaşezare” a partidului, în special a organizaţiilor judeţene unde rezultatul este nesatisfăcător.
În concluzie, oricât ar încerca perechea Căprar & Măduţa să cosmetizeze eşecul, oricât ar încerca să arate tuturor „creşterea” filialei (aidoma „creşterii” economice pe care ne-o tot vântură Guvernul Ponta de vreo doi ani), de fapt filiala PSD e la fel de slabă ca acum doi ani, ca acum cinci ani, ca acum şase ani etc. Iar o lipsă constantă de rezultate nu poate fi machiată tot timpul. Indiferent cât de mult „rimel” politic pun, liderii locali ai PSD nu pot masca la infinit ridurile tot mai proeminente ale eşecurilor consecutive.
cu poza lui Werner o sa ramai peste o saptamana….
si btw….esec local ne esec…..ACL ul o suge maxim dupa turul 2….nici cacat de analiza nu mai ramane din el….or sa fuga toti ca sobolanii….in frunte cu seful tau….Sabia lui Damocles….ehh…soarta