CREȘTE ajutorul acordat VETERANILOR, VĂDUVELOR şi ACCIDENTAȚILOR DE RĂZBOI

CREȘTE ajutorul acordat VETERANILOR, VĂDUVELOR şi ACCIDENTAȚILOR DE RĂZBOI

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică, luni, un proiect de hotărâre de guvern privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război, văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat.

Inițiatorii proiectului propun creșterea ajutorului anual acordat veteranilor, văduvelor şi accidentaţilor de război, cu 13 la sută, de la 265 la 300 de lei.

Această nouă măsură este motivată de „creșterea preţurilor la mărfurile nealimentare şi la servicii în luna iulie 2014 faţă de luna iulie 2013”, după cum se precizează în nota de fundamentare. Concret, iniţiatorii proiectului de act normativ spun că, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică în buletinul de preţuri nr. 7/2014, preţul la combustibili, gaze naturale şi energie termică a crescut cu 9,5%. Pentru serviciile de apă, canal, salubritate creşterea este de 6%, iar pentru chirii, de 1,9%.

„Ajutorul anual are drept scop susţinerea acestor persoane şi acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice. De ajutorul anual va beneficia un număr total de 22.974 persoane, din care 21.749 persoane plătite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 631 persoane plătite de Ministerul Apărării Naţionale, 593 persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne şi o persoană plătită de Serviciul Român de Informaţii”, se mai arată în nota de fundamentare.

Anul trecut, 29.936 de persoane au beneficiat de acest ajutor, potrivit aceleiași surse.

Pentru plata acestui ajutor, în bugetul MMFPSPV pe 2014 este prevăzută suma de 8.700.000 lei, în cel al MApN sunt alocaţi 420.000 de lei, în cel al MAI, 267.000 de lei, iar în bugetul SRI, 300 de lei.

Foto: citynews.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.