Femeile care se culcă şi se trezesc târziu, au şanse mai mari de a rămâne singure, pe termen lung. Explicația constă în faptul că acest tip de femei sunt cele care recurg la aventuri de o noapte sau la relații de scurtă durată, fără a-și asuma angajamente.
La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, în urma realizării unui studiu publicat în revista „Evolutionary Psychology”. Cercetarea lor a arătat că între stilul de viaţă şi riscurile profesionale sau sentimentale există o legătură, dar și că femeile noctambule au un mecanism biologic diferit de cele care se culcă devreme.
Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 91 de femei, cărora li s-au cerut, pe lângă testele de aptitudine, şi probe de salivă, acestea ajutând la măsurarea nivelului de testosteron şi cortizol, hormonul energiei şi al excitării. Iniţial, studiul oamenilor de ştiinţă urmărea să demonstreze că bărbaţii îşi asumă mai multe riscuri financiare decât femeile, însă s-a ajuns la alte concluzii.
S-a observat că femeile care se culcă târziu au nivelul cortizolului egal cu cel al bărbaţilor care se trezesc devreme. Acest lucru arată că femeile care se culcă târziu îşi asumă mai multe riscuri comparativ cu bărbații.
„Păsările de noapte, atât femeile, cât şi bărbaţii, sunt mai susceptibile de a avea relaţii scurte în comparaţie cu cei care se trezesc devreme”, explică Dario Maestripieri, coordonatorul cercetării.
Modul de viaţă al femeilor noctambule le îndepărtează pe acestea de instituţia căsătoriei, este concluzia cercetătorilor.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu