Patru proiecte majore de infrastructură rutieră şi apă-canal din comuna Semlac au fost recepţionate marţi, 16 decembrie 2014, în prezenţa lui Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Primarul localităţii, Letiţia Stoian, a prezentat toate investiţii finalizate, care vor contribui în mod decisiv la confortul locuitorilor şi atragerea de noi investitori.
Este vorba despre:
– centralizare sistem de alimentare cu apă, staţie de pompare, staţie de tratare apă brută, puţ forat, capacităţi de stocare şi aducţiune între foraje, în valoare de 1.415.396 de lei;
– construirea de reţea de canalizare a apelor uzate menajere şi staţiei de epurare, în valoare de 5.185358, 37 de lei;
– îmbunătăţirea reţelei de drumuri agricole de exploataţie, lucrare în valoare de 410.631 de lei;
– amenajarea a 2,8 km de trotuar, în valoare de 286.912 de lei;.
„Prin atragerea de fonduri europene am reuşit să finalizăm câteva lucrări de maximă importanţă pentru toţi locuitorii comunei. Am reuşit să gestionăm banii publici şi am atras fonduri care ne-au ajutat să realizăm drumuri de exploataţie agricolă, astfel încât oamenii să ajungă mai uşor la culturi, pentru că aşa cum se ştie, comuna Semlac este o comună agricolă. Am fost conştientă de necesitatea de a iriga aceste culturi, deoarece, pe timp de vară, atunci când era secetă, apa nu putea fi pompată, pentru că nu aveam tehnologia necesară. Am făcut eforturi pentru a atrage bani de la Uniunea Europeană pentru a realiza un sistem unitar de alimentare cu apă şi staţie de epurare, iar acum, indiferent de condiţiile meteo, culturile vor putea fi irigate”¸ a afirmat primarul Letiţia Stoian, care a mulţumit preşedintelui Nicolae Ioţcu, pentru modul în care a înţeles să aloce fonduri din bugetul CJA pentru cofinanţarea acestor proiecte.
La rândul său, Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, a declarat că este mândru de modul în care primarul Letiţia Stoian a reuşit să atragă finanţări în comună, urmârind proiecte esenţiale pentru dezvoltarea acestei localităţi. „Sunt bucuros că particip, astăzi, la recepţia unor lucrări derulate în folosul cetăţenilor comunei. Vorbim despre drumuri, trotuare, sistem de alimentare cu apă şi de epurare a apelor menajere. Prin darea în folosinţă a acestor investiţii, comuna Semlac se poate lăuda cu un procent de 100% reţea de apă, canalizare şi gaz metan. Este un model care trebuie urmat şi de alte administraţii locale”.
La eveniment au mai fost prezenţi consilierii judeţeni Dumitru Enăchiuc, Gheorghe Sabău, Mircea Onea, Florin Tripa, Marius Sulincean şi primarii localităţilor Peregu Mare (Emerik Kovaci) şi Şeitin (Mircea Totorean).
Lasă un comentariu