Român, la un PAS DE MOARTE în Franța, după ce a fost BĂTUT și ÎNJUNGHIAT

Român, la un PAS DE MOARTE în Franța, după ce a fost BĂTUT și ÎNJUNGHIAT

Trei bărbaţi, cu vârste de 19, 24 şi 41 de ani, au fost arestaţi preventiv duminică de polițiștii din Dax (Aquitaine), Franţa.

Cei trei au fost prinşi de o patrulă pe podul Arenes, după ce au bătut şi înjunghiat un român. Potrivit primelor informații ar fi vorba despre o reglare de conturi.

Cei trei s-au cunoscut cu victima de naționalitate română sâmbătă seara într-un bar din Dax. În aceeași seară s-au decis să continue să bea în apartamentul unuia dintre cei trei agresori. Acum, cei trei sunt suspectaţi că l-au bătut şi rănit cu o armă albă pe românul fără adăpost. Unul dintre agresori a explicat că este convins că victima i-a furat 150 de euro.

Autorul agresiunii a descoperit duminică dimineața că îi lipsesc 150 de euro şi l-a suspectat pe amicul român, aşa că s-a decis să îşi recupereze banii cu forța.

Potrivit cotidianului Sud Ouest, însoţit de ceilalţi doi, tânărul de 24 de ani l-a găsit pe român şi l-a bătut şi înjunghiat într-o fesă cu un cuţit. Apoi, cei trei au fugit, dar au fost prinşi pe pod, nu înainte că suspectul să arunce cuţitul în apă.

Foto: metronews.fr

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.