Vasile Arion, fost vicepreşedinte al Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad, atrage atenţia asupra pericolului în care se află Aradul, ameninţat să rămână fără agent termic începând din 1 ianuarie 2015, din cauza proastei gestionări a situaţiei de la CET. Arion, absolvent al Institutului Naţional de Administraţie – specializarea ,,Managementul asociaţiilor de proprietari”, susţine că a avertizat asupra problemelor cu care se confruntă acum Aradul, însă administraţia publică le-a ignorat de fiecare dată.
„Numeroasele avertismente, semnale de urgenţă sau alarmă pe care le-am transmis, deşi documentate, au rămas fără ecou, iar propunerile făcute au fost tranşate prin vot politic negativ, prin configuraţia aleşilor locali din CLM-urile ultimilor 10 ani. Prioritatea energetică a Aradului a fost identificată prea tarziu, iar de o strategie energetică a oraşului nici măcar acum nu putem vorbi”, susţine Vasile Arion.
Acesta a făcut o trecere în revistă a situaţiei din ultimii cinci ani: „În 2009, CET-ul se divide în două societăţi, din care CET H (n.r. – CET Hidrocarburi), cel nou născut, cu datorii zero (…). Acest CET H era de fapt un fel de Arterm, responsabil numai cu transportul şi distribuţia energiei termice. Energie care vândută consumatorilor îngloba în costuri şi imensele pierderi pe tot lanţul (n.r. – reţelele de distribuţie) mai puţin producţia. Toate pierderile posibile şi nu numai”.
„Cum s-a ajuns după 5 ani la aceasta situaţie, cu imense datorii neonorate deşi n-a fost decât un intermediar ce şi-a adăugat toate costurile, reale sau nu? Un intermediar scump, care ne-a făcut praf nivelul de trai şi a trimis asociaţiile (n.r. – de proprietari) să facă coadă la procesele de recuperare (n.r. – a datoriilor) prin instanţe?”, se întreabă Vasile Arion.
Acesta continuă: „Au existat patru solicitări oficiale pentru efectuarea expertizărilor tehnice asupra preţului gigacaloriei, care ar fi devoalat întreg sistemul, atunci fiind posibile şi alte soluţii. Nu s-au acceptat. Se ştia ce se ştia. Dar nu se voia, public” şi întreabă, din nou: „Ce caută ca, în preţul energiei termice, să fie inclusă parte din costurile reabilitărilor termice a blocurilor? De ce a fost încurajat managementul neperformant, clientelar politic (n.r. – CET geme de angajări în baza aparteneţei la fostul PDL)? De ce s-au numit în Consiliul de Administraţie nespecialişti în domeniu? A mai auzit cineva de rezultatul investigaţiilor (n.r. – vizând investiţiile) într-un cazan total inutil? De ce CET H a refuzat timp de 3 ani să încheie contracte de furnizare a energiei termice prevăzute de ordinul ANRSC 483/2008?”, sunt numai câteva din marile semne de întrebare la care trebuie să răspundă administraţia Aradului.
„N-aş fi vrut să se adeverească chiar acum, în prag de iarnă, dar situaţia la care s-a ajuns acum am prevestit-o încă de acum 3 ani”, precizează Vasile Arion. Acesta se referă şi la ultima luare de poziţie a Primăriei Municipiului Arad pe temă: „Într-un ultim comunicat, Primaria Arad ne spune că a acordat (?) suma de 8 milioane de lei pentru a sprijini CET-ul să-şi achite o parte a datoriilor. Nu ne spune însă primăria cum s-a ajuns ca CET H să aiba o datorie către CET L de 57 milioane de lei la energia termică primita şi, în condiţiile în care restanţele de la diverşi consumatori sunt de aproximativ 10 milioane de lei, mai rămân în discuţie 47 de milioane de lei. Ce reprezintă acest deficit şi cine-l va acoperi? Se va imputa personalului angajat? Va răspunde conducerea managerială sau consiliile de administraţie? Va răspunde vreun serviciu din primarie? Sau vor plăti arădenii, indiferent că au fost în sistem (n.r. – este vorba de sistemul centralizat de furnizare a energiei termice) sau nu? Nu era mai corect să se subvenţioneze de la început gigacaloria, ajutând la timp populaţia din acelaşi buget din care probabil se vor suporta acum deficitele?”.
În final, Vasile Arion aduce în discuţie Curtea de Conturi: „Are Curtea de Conturi posibilitatea de a ne lămuri ce s-a întâmplat cu adevarat la cele două societăţi de termoficare?”
Foarte multe întrebări, deci, şi foarte puţine răspunsuri din partea celor implicaţi în situaţia fără precedent în care a ajuns Aradul: aceea de a rămâne fără căldură de la 1 ianuarie 2015.
Ignoranta ? Prostie ?
Nu cred doar Capuseala ,hotie ,…de 12 ani.Primarul Popa a vrut sa vinda CET -Uul americanilor,acum se cauta privat.Neputinta administratorului si consilierilor locali in frunte cu PRIMARUL Falca Gheorghe ne arata NEPASAREA fata de ARADENI.