Două autocare pline ochi cu muncitori şi cinci maşini au fost implicate, în această dimineaţă, într-un accident produs pe DN7, la ieşirea din municipiul Arad spre Pecica.
Accidentul s-a produs din cauza poleiului.
Cum s-a întâmplat:
Două maşini care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit după ce una dintre ele a derapat. Imediat, o femeie aflată la volanul unui Fiat a încercat să evite maşinile implicate în coliziune şi a ajuns pe contrasens, unde s-a tamponat cu un autocar, care a fost lovit la rândul lui, din spate, de un alt autocar.
Ulterior, alte două maşini au fost implicate în accident, şoferii acestora nereuşind să evite coliziunea cu autovehicule implicate iniţial în accident.
În urma accidentului în lanţ două persoane au fost rănite.
Lasă un comentariu