Norvegia se confruntă cu mari probleme după ce s-a anunțat că oamenii ar putea fi obligaţi de stat să îşi ramburseze cât mai repede creditele la case.
Populaţia este supraîndatorată, după ce banca centrală a ţinut dobânda-cheie foarte mică. Acum, autorităţile vor o lege care să-i oblige pe norvegieni să returneze anual minim 2,5% din creditul imobiliar în paralel cu înăsprirea urgentă a condiţiilor de creditare.
Creditul este ieftin în Norvegia, astfel că populația a ajuns una dintre cele mai îndatorate din lume. În medie, norvegienii trebuie să returneze de două ori mai mulţi bani decât câştigă, iar cererea mare de case luate uşor a făcut ca preţul locuinţelor să crească galopant, urcând cu peste 8% în ultimul an şi cu 85% în ultimul deceniu.
Norvegia este cel mai mare exportator de petrol din Europa, iar ieftinirea abruptă a ţiţeiului a convins banca centrală să taie dobânda-cheie la 1,25%, cu scopul de a oferi un impuls economiei în lipsa câştigurilor mari din petrol, doar că, inevitabil, sunt ieftinite şi mai tare creditele pentru case.
Cum guvernatorul băncii centrale a indicat că e posibilă o nouă tăiere de dobândă, analiştii estimează o scumpire a locuinţelor cu 15% în acest an, nivel pe care reglementatorii norvegieni îl numesc punctul de rupere al pieţei imobiliare.
Foto: kinibiz.com
Lasă un comentariu