În fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ortodoxă de sorginte bizantină pe care creştinătatea răsăriteană o ţine în cinstea Maicii Domnului încă din veacul 11. Sărbătoarea se prăznuieşte datorită a nenumărate minuni săvîrşite de Sfânta Fecioară prin apele unui izvor aflat în vecinătatea oraşului Constantinopol într-o pădure şi descoperit de către Împăratul Leon cel Mare la cererea unui orb, însă descoperit în urma unei revelaţii făcute de către Maica Domnului. Prima minune săvârşită de Maica Domnulu prin apa izvorului a fost chiar vindecarea acelui orb prin atingerea de ochii săi a apei izvorului. Însuşi Impăratul Iustinian a fost vindcat de o boală grea la acest Izvor iar ca mulţumire adusă Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru tămăduire a ridicat lângă izvor o Biserică în cinstea Maicii Domnului, distrusă de către turci la anul 1453. La locul fostei biserici mai există astăzi doar un paraclis datat din veacul al cincelea şi deasemenea există şi Izvorul descoperit de Leon cel Mare.
Ca o binecuvântare şi deloc întâmplător şi în judeţul Arad există un loc similar celui de lîngă Constantinopol şi anume la Mănăstirea Feredeu, care de alfel însemneză Izvor! Potrivit tradiţiei locale şi unor consemnări, la Izvorul din pădure, din spatele bisericii mănăstirii Feredeu, s-au săvîrşit unele vindecări miraculoase, culminînd cu vinecarea unuei fete oarbe în jurul anului 1950, care împreună cu tatăl sau a urcat de mai multe ori la Mănăstirea din pădure şi, în urma unor stăruitoare rugăciuni la Dumnezeu şi la Maica Domnului şi prin spălarea ochilor cu apa Izvorului de la Feredeu, a dobândit vederea. Minunea săvîrşindu-se în plină prigoană comunistă atee nu a fost foarte popularizată, existînd încercări de ascundere a miracolului din partea celor care urau şi se luptau contra bisericii.
Tradiţia locală din zona podgoriei Aradului, unde se află mănăstirea, spune că la trecerea celor pătimaşi sau cuprinşi de păcate grele pe deasupra Izvorului de la Mănăstirea Feredeu apa se oprea din curgere.
Astăzi de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, numeroşi pelerini au urcat pentru a se ruga la Feredeul din Deal, unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către un sobor format din patru slujitori. Biserica Mănăstirii urmează a îmbrăca din nou straie de sărbătoare la 23 aprilie, când se va prăznui unul din hramurile sale, Biserica purtând Hramul Sfântului Mucenic Gheorghe.
Ciprian Tripa
Un loc cu mult har in care se simte cu adevarat puterea Harului lui Dumnezeu!./ Un loc in care daca ajungi iti doresti sa revii!
da asa este