Dragostea este oarbă! O demonstrează și un avocat din Kenya, care a cerut-o de soție pe fiica lui Obama, Malia, oferind în schimb animale domestice.
Tânărul avocat Felix Kiprono este interesat de fiica președintelui american încă de pe vremea când Barack Obama se afla în campanie electorală pentru primul mandat prezidențial, iar fiica sa Malia avea doar zece ani.
„Să vă spun drept, nu am ieșit cu nimeni de când am promis să îi fiu credincios. Am împărtășit acest lucru familiei mele și ea este gata să mă ajute să adun prețul propus pentru adolescentă”, a precizat el într-un interviu acordat ziarului kenyan The Nairobian.
Kiprono a mărturisit că este dispus să-i ofere președintelui american 50 de vaci, 70 de oi și 30 de capre pentru mâna fiicei sale, Malia, acum în vârstă de 16 ani.
Tânărul speră ca președintele Obama să fie însoțit de Malia în luna iulie, la prima vizită în Kenya, țara de origine a tatălui său. Atunci intenționează avocatul să ceară mâna tinerei. Bunica șefului administrației americane, în vârstă de peste 90 de ani, locuiește la Kogelo, în vestul Kenyei.
„Oamenii ar putea crede că mă interesează banii familiei Obama, dar nu este adevărat. Dragostea mea este reală”, a spus, convingător, tânărul.
El afirmă că vrea să ducă o „viață simplă” dacă se va căsători cu Malia. „O voi învăța să mulgă vaca, să gătească ugali (fiertură de mălai — n.r.) și să pregătească mursik (lapte acru tradițional — n.r.), ca toate femeile de aici”, a încheiat kenyanul.
Foto: 24heures.ch
Lasă un comentariu