Românii din SUA îl CONTESTĂ pe George Maior. Aceștia îi cer președintelui să nominalizeze alt ambasador

Românii din SUA îl CONTESTĂ pe George Maior. Aceștia îi cer președintelui să nominalizeze alt ambasador

Românii din SUA îi cer președintelui Klaus Iohannis să „reconsidere” nominalizarea fostului director SRI George Maior ca ambasador și să desemneze „o altă persoană care să aibă credibilitatea necesară pentru a putea conlucra cu comunitățile românești de aici”

Reacţia vine după ce George Maior, propus de preşedinte şi avizat de comisiile parlamentare, a participat, duminică, la lansarea volumului „25 de ani. Monografia SRI, 1990-2015”, alături de alţi foşti directori ai serviciului, printre care şi Iulian Vlad, şeful fostei Securităţi comuniste.

„Având în vedere istoricul relaţiei tensionate dintre comunitatea româno-americană şi fosta Securitate, precum şi acţiunile şi atribuţiile actualului SRI, numirea unui fost director al acestui serviciu în poziţia de ambasador în SUA va crea automat un zid care va face aproape imposibilă o conlucrare între Ambasadă şi comunitate”, se arata într-o scrisoare deschisă adresată, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis de Asociaţia Jurnaliştilor români din America de Nord (NARPA).

În opinia semnatarilor, prin asocierea cu Generalul de Securitate Iulian Vlad, „nominalizarea Domnului Maior ar redeschide răni adânci în comunitatea românească din SUA, răni care abia s-au cicatrizat după 25 de ani”.

În scrisoare se face referire la două situaţii recente care arată că SRI, sub conducerea lui Maior, s-a îndepărtat de la standardele unui serviciu secret dintr-o democraţie, făcând enormi paşi înapoi în procesul de reformare.

Este vorba despre afirmaţiile generalului SRI Dumitru Dumbravă care arată, susţin semnatarii scrisorii, o implicare a SRI în actul de justiţie „dincolo de limitele legii”, şi despre implicarea SRI în politică, care ar rezulta din declaraţiile făcute de George Maior cu privire la discuţiile purtate în campania electorală cu Elena Udrea despre pozele compromițătoare de la Paris.

„Pentru un serviciu de informaţii care se prezintă ca partener al serviciilor americane, un astfel de comportament al SRI sfidează regulile de bază dintr-o democraţie care interzic categoric unui serviciu să se implice în politică, cu atât mai mult într-o campanie electorală”, se mai afirmă în scrisoare.

„Potenţialul enorm pe care comunitatea din SUA îl are pentru a sprijini România va putea fi fructificat la maxim numai dacă în poziţia de ambasador va exista o persoană necontroversată”, mai precizează semnatarii scrisorii.

George Maior a fost senator PSD, apoi însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda şi director al SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.