Aproximativ 90% dintre copiii din România sunt afectați de cariile dentare iar o igienă riguroasă, din păcate, nu este întotdeauna suficientă, arată organizatorii campaniei „DINŢIŞORUL SĂNĂTOS ŞI VESEL”, femeile social-democrate din Arad. Zilele trecute, campania a continuat la grădiniţa PP7 din Arad.
Prin aceasta, social-democraţii urmăresc sensibilizarea şi educarea copiilor, dar şi a părinţilor, cu privire la importanţa igienei orale. Iniţiatorii campaniei atrag atenţia asupra faptului că sănătatea copiilor este un indicator de sănătate al unei comunităţi.
„Prin această campanie, ajutăm la îmbunătăţirea stării de sănătate orală pe termen lung. Cercetările ne arată că în alte ţări în care s-au demarat asemenea campanii, prevalenţa cariei dentare a scăzut cu 30-40%. Scopul acestei caravane este acela de a conştientiza părinţii, educatorii şi copiii de principalele probleme la nivelul cavităţii bucale: eroziunea dentară, sensibilitatea dentară, sângerările gingivale”, a spus Alexandra Braica, preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate Arad.
Organizatorii au arătat că aproximativ 90% dintre copiii din România sunt afectați de carii dentare. „O igienă riguroasă, din păcate, nu este întotdeauna suficientă. Consumul exagerat de zahăr și predispoziția genetică permit apariția cariilor. Acestea, precum și alte probleme stomatologice, pe lângă faptul că provoacă durere și afectează abilitățile verbale și imaginea de sine a copilului, duc de asemenea, la probleme sistematice care pot afecta starea generală de sănătate. O situaţie care îngreunează mult colaborarea dintre stomatologi şi pacienţii săi o constituie la noi lipsa de informare a marelui public”, au mai precizat organizatorii campaniei.
Lasă un comentariu