Patru voluntari străini din Italia şi Spania sunt găzduiţi timp de 8 luni în cadrul Serviciului European de Voluntariat, între mai 2015 – decembrie 2015, în cadrul proiectului „Youth for Life, Partners for Education” al Asociaţiei Sirina, care îşi propune să dezvolte activităţi de voluntariat cu tineri şi copii din Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan“ Arad. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.
Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, voluntarii sunt tineri selectaţi de organizaţile partenere din străinătate (Associazione Culturale Strauss – Italia; INDICOT – Spania) care lucrează în iniţiativele de tineret, voluntariat şi implicare civică: „Dezvoltarea acestui parteneriat internaţional va asigura schimbul de experienţă şi exemple de bună practică între parteneri vizând domeniul educaţional şi social, cu impact direct şi imediat în comunitatea locală din Arad. De asemenea, acest gen de proiecte încurajează cetăţenia activă, solidaritatea şi toleranţa între tineri din diverse comunităţi ale lumii”.
Motivaţia Asociaţiei Sirinia de a implementa acest proiect se bazează pe o implicare permanentă a organizaţiei în acţiuni sociale pentru comunitatea din Arad, din anul 2013 şi până în prezent.
Scopul proiectului „Youth for Life, Patrners for Education” este de a asigura acces la programe de educaţie nonformală şi a oferi o alternativă de a petrece timpul liber pentru tinerii şi copiii din Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan“ Arad.
„Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte dezvoltarea de activităţi educaţionale adaptate la nevoile reale şi personale ale copiilor şi tinerilor din şcoală, programe care vor fi implementate de către voluntarii străini. Astfel, pe parcursul celor opt luni copiii şi tinerii vor participa la ateliere de creaţie, de învăţare a limbilor străine, de educaţie, de igienă, de sănătate şi dezvoltare personală. Un alt set de activităţi presupune realizarea de activităţi ecologice, jurnalistice, interviuri cu oameni din comunitate, promovarea comunităţii prin realizarea unui ziar local, teatru civic şi altele. Toate aceste acţiuni sunt menite să ofere experienţă de muncă tinerilor şi copiilor, să îşi dezvolte abilităţi sociale, de comunicare, de planificare precum şi lucrul în echipă!”, mai precizează reprezentanţii Asociaţiei Sirina.
Lasă un comentariu