Centrul Cultural Judeţean Arad a primit Premiul de Excelenţă din partea Euroregiunii Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT)

Centrul Cultural Judeţean Arad a primit Premiul de Excelenţă din partea Euroregiunii Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT)

Centrul Cultural Judeţean Arad a primit Premiul de Excelenţă din partea Euroregiunii Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT) pentru merite deosebite în cadrul Proiectului „Green House” în anul 2014.

În cadrul Adunării generale a Cooperării Regionale DKMT (Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa), care a avut loc zilele trecute la Novi Knezevac, Centrului Cultural Județean Arad i-a fost acordat Premiul de excelență pentru merite deosebite în derularea Proiectului „Green House” (Casa Verde) pe parcursul anului 2014.

Județul Arad a fost reprezentat de Ana Maria Dragoș, directorul Centrului Cultural Județean Arad, căreia i-a fost înmânată prestigioasa distincție de către Titu Bojin, preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, Kakas Béla, preşedintele Consiliului Judeţean Csongrád, și Bransilav Bugarski, secretarul Secretariatului Provincial pentru Cooperare Interregională şi Autorităţi Locale din cadrul Guvernului Provinciei Autonome Voivodina.

„Acest premiu reprezintă recunoaşterea valorii acestui proiect care prin obiectivele sale și-a propus înfiinţarea unui centru educaţional modern, care să permită desfăşurarea de activităţi de educaţie ecologică, păstrare şi promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor locale comune, specifice comunităţilor din împrejurimile Aradului pentru noi şi ale oraşului maghiar Mako pentru partenerul maghiar. Excelenţa premiată astăzi constituie un prilej de mândrie pentru noi toţi cei care ne-am implicat cu dăruire şi convingere în cauza nobilă a premiselor propuse, mai ales prin faptul că acest premiu este acordat de una dintre cele mai prestigioase organizaţii, Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) în cadrul căreia se desfăşoară o cooperare trilaterală între regiuni din România, Ungaria şi Republica Sârbă, regiuni cu suprafaţă, populaţie şi economie diferite dar legate prin interese comune în promovarea dezvolării socio-economice a întregii arii de cooperare”, a declarat Ana Maria Dragoș, directorul Centrului Cultural Județean Arad.

În cuvântul său de mulțumire, rostit cu prilejul ceremoniei de decernare a premiului, Ana Maria Dragoș i-a felicitat pe reprezentanții partenerului maghiar în proiect (Orașul Mako) și pe toți ceilalți participanți și persoane implicate care au jucat un rol decisiv în implementarea şi dezvoltarea proiectului până în această etapă, exprimându-și recunoștința față de întreaga echipă a Consiliului Județean și a Centrului Cultural Județean Arad care a contribuit în mod substanțial la demararea și implementarea proiectului.

În urmă cu aproape un an, Consiliul Judeţean Arad semna contractul de execuţie a lucrărilor la Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului „Green House”, care între timp se înalţă în Tabăra de Tineret de la Căsoaia, beneficiarul acestei investiţii fiind Centrul Cultural Judeţean Arad, care a obţinut finanţare pentru proiect în cuantum de 509.966 de euro, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2007-2013, cofinanţarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Arad.

Prin realizarea Centrului de Informare şi Educare în Protecţia Mediului se va asigura o locaţie modernă, dotată la standarde europene, în care se vor desfăşura activităţi diverse din domeniul educaţiei ecologice şi protecţia mediului, începând de la cursuri şi conferinţe, până la expoziţii tematice şi ateliere de lucru, prin intermediul cărora se vor readuce în atenţia publicului ocupaţiile şi meşteşugurile tradiţionale practicate în zonă, cu accent pe reafirmarea şi confirmarea caracterului comun al comunităţilor locale din cele două ţări participante la proiect.

Printre activităţile care vor putea fi organizate aici se numără realizarea unor cursuri de educaţie ecologică, înfiinţarea unor trasee pentru drumeţii şi desfăşurarea unor cursuri de tehnici de supravieţuire în natură, readucerea în atenţia tineretului din cele două ţări a meşteşugurilor ecologice tradiţionale, cum ar fi olăritul, ţesutul la război, împletitul nuielelor, pictură pe lemn, realizarea de îmbrăcăminte din materiale tradiţionale.

Totodată, Centrul de informare şi educare în protecţia mediului va beneficia de o sală de conferinţe cu o capacitate de 150 de locuri, bucătărie dotată la cele mai înalte standarde, precum şi facilităţi de cazare a participanţilor la evenimentele desfăşurate în incinta centrului.

„Generaţiile viitoare se vor bucura de oportunităţile oferite de realizarea obiectivelor propuse în proiect și vor beneficia de un mediu educaţional şi turistic adaptat la actualul sistem de valori europene şi internaţionale prin care identitatea noastră se va putea conserva, alături de cea a partenerilor maghiari, în cadrul vastei diversităţi în care convieţuim cu toţii în bătrâna şi totodată mereu tânăra Europă”, a mai declarant Ana Maria Dragoș, directorul CCJA.

  1. ăștia se premiaza ei intre ei pe banii noștrii.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.