Un şofer vitezoman a încercat să mituiască un poliţist pentru a nu rămâne fără permisul de conducere. Bărbatul a fost surprins conducând un autovehicul cu peste 100 de kilometri la oră în localitatea Bătuţa.
Ofiţerili Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Arad, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, l-au surprins pe L.S. în timp ce oferea suma de 150 de euro unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Lipova, pentru a nu-i reține permisul de conducere.
„În fapt, la data 09.06.2015, în timp ce poliţistul, împreună cu un coleg, executa serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe D.N. 7, pe raza comunei Bătuța, l-a depistat pe L.S. care conducea un autoturism având o viteză de 103 km/oră în interiorul localității. După ce a fost oprit și i s-a comunicat care este abaterea pe care a săvârșit-o, în timp ce unul dintre polițiști întocmea procesul-verbal de contravenție, L.S. le-a oferit, pe rând, celor doi lucrători de poliție sume de bani cuprinse între 20 și 150 de euro pentru ca aceștia să nu ia măsurile legale împotriva lui, respectiv să nu-i rețină permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Deși polițiștii au refuzat «oferta» contravenientului, acesta a insistat, precizând că este dispus să «negocieze». În această situație, lucrătorii de poliție, în conformitate cu obligațiile legale, au sesizat S.J.A. Arad cu privire la situația de fapt descrisă mai sus, iar în aceeași zi s-a organizat acţiunea de prindere în flagrant, L.S. fiind surprins în timp ce oferea polițiștilor suma de 150 de euro pentru a distruge procesul-verbal de constatare a contravenției («să tăiați hârtia aia»), astfel încât să nu mai fie luate împotriva lui măsurile legale“, se arată într-un comunicat de presă remis de DGA.
În prezent, s-a dispus urmărirea penală a şoferului vitezoman pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, iar cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate.
Lasă un comentariu