Paris Hilton, moștenitoarea lanțului de hoteluri Hilton și cunoscută vedetă de la Hollywood, a trecut prin cea mai traumatizantă experiență a vieții ei, în timp ce zbura deasupra orașului Dubai, fiind la un pas de prăbușire.
Îndrăgita actriță a fost invitată la un tur aerian de 15 minute deasupra faimosului oraș din Emiratele Arabe, împreună cu alți pasageri, majoritatea actori. La un moment dat, pilotul avionului începe să efectueze cascadorii, spre disperarea actriței și a celorlalți pasageri ai aeronavei, care încep să urle de frică.
Din fericire pentru cunoscuta blondină de 34 de ani, totul a făcut parte din scenariul unei emisiuni de farse, difuzată de o televiziune arabă.
„Sunteţi nebuni, mi s-au mai făcut farse, dar la aşa ceva nu mă aşteptam. Aţi mers foarte departe. Să sară lumea din avion sub ochii mei…”, a spus, plângând, Paris Hilton, după aterizarea în siguranță.
Actrița a mărturisit că obișnuiește să călătorească, zilnic, cu avionul, dar de această dată a crezut că va fi pentru ultima oară.
Hilton este încă supărată pe autorii farsei, iar în urmă cu o zi a scris pe Twitter despre acest moment numindu-l „cea mai înfricoșătoare experiență” din viața ei.
Lasă un comentariu