Salariul de bază minim brut pe ţară garantat va creşte începând cu 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei. De această majorare vor beneficia aproape 1,5 milioane de salariaţi, din care aproximativ 490.000 din sectorul bugetar şi peste 980.000 din sectorul concurenţial.
Aceasta este a doua majorare din 2015, după cea din ianuarie, când salariul minim brut garantant în plată a crescut de la 900 la 975 de lei.
Astfel, din 1 iulie, salariul minim brut pe ţara va fi de 1.050 de lei, adică 6,225 lei/oră, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului minim brut pe ţară.
Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul muncii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă.
Lasă un comentariu