Adrian Ţolea – „Ponta Turcitul – Și-a dat țara pentru un genunchi”

Adrian Ţolea – „Ponta Turcitul – Și-a dat țara pentru un genunchi”

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că premierul Victor Ponta „și-a dat țara pentru un genunchi”, făcând referire la faptul că Guvernul a făcut cadou comunității musulmane un teren de peste 11.000 mp și comparându-l pe acesta cu domnitorul Țării Românești, Mihnea Turcitul, care s-a convertit la Islam pentru a sta pe tron.

„Am văzut recent că Guvernul României a dat o Hotărâre prin care comunitatea musulmană a primit în folosință gratuită un teren de peste 11.000 mp într-una din cele mai bune zone ale Capitalei, pentru construcția unei imense moschei. Ce este mai interesant este faptul că HG vine exact în perioada în care Victor Ponta se refugiază în Turcia, me motiv că trebuie să se opereze la genunchi, deși putea să facă asta și în țara noastră. Ce să înțelegem, că își vinde țara pentru un genunchi? Am putea foarte bine să-l numim Ponta Turcitul, după domnitorul Mihnea Turcitul, care pentru a rămâne pe tronul Țării Românești s-a convertit la Islam. Și, totodată, vedem că apar tot felul de informații care scot la iveală leagături între președintele turc Recep Tayyip Erdogan și PSD. Se pare că legătura lui Ponta cu Erdogan s-ar fi făcut prin Adrian Năstase, care ar fi nașul de cununie (martor) al uneia din fiicele președintelui turc. Acum vedem și de ce a fost Victor Ponta la deschiderea Jocurilor Olimpice Europene de la Baku, alături de Erdogan și Putin, în vreme ce toți liderii europeni s-au ferit să facă acest lucru”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad.

Totodată, Țolea spune că, prin escapada sa în Turcia, Victor Ponta fuge de răspundere, lâsând țara, dar și partidul pe care îl conduce, pe mâna altora și pe răspunderea altora: „Prin fuga în Turcia pe motiv că s-ar opera la genunchi, Victor Ponta fuge de fapt de răspunderea pe care o are ca prim-ministru și de răspunderea pe care o are ca președinte de partid, lăsând țara pe mâna lui Gabriel Oprea și PSD-ul pe mâna Rovanei Plumb. Dacă ceea ce se întâmplă în PSD nu ne interesează prea mult, ceea ce se întâmplă cu România ne interesează! La «porțile» României stă o nouă criză economică, criză ce stă să izbucnească în urma a ceea ce se întâmplă în Grecia, dar Victor Ponta stă la «recuperare» în Turcia, în loc să fie preocupat de destinele țării”.

Adrian Ţolea a mai adăugat: „Leul a ajuns la cel mai mare curs din acest an, iar premierul ar trebui să discute problemele curente cu guvernatorul BNR și cu ministrul de Finanțe. Practic, primul-ministru a lăsat țara de izbeliște, deși am votat un nou Cod Fiscal, care nu este însoțit de studii și analize privind sustenabilitatea reducerii fiscalității. Și, tot din cauza lui Victor Ponta, România nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE). Investițiile publice au scăzut dramatic, ghidurile pentru fondurile europene pe noul exercițiu financiar 2014-2020 nu sunt pregătite, deși exercițiul financiar a început de un an și jumătate. Și peste toate, mai sunt probleme și cu examenul de bacalaureat. România, din păcate, arată ca o țară neguvernată, pentru că avem un premier în exil”.

  1. parvenitul asta mai bine ar face si el ceva pentru arad,in afara de a lua salar din banul public.

    Raspunde
  2. Ești penibil ca de obicei aschimodie, vânzător de boarfe țucălarul oricui îi aruncă un oscior, milog și plângăcios când vrea pomană…un gunoi.

    Raspunde
  3. Hahahahahhaa, sa spunem glume cu Tolea. Cica vine criza economica, cica ii intereseaza Romania. Vaaai, ce glume bune are aceasta papusa in mainile lui Falca, papusarul-sef, care CULMEA, a plecat in concediu, nici macar concediu medical! Sa ne scuteasca

    Raspunde
  4. prafuitu asta , inca mai viseaza sa ajunga cineva , facandu-si datoria de prima trompeta a faraonului .
    doar ca cel mai primar dintr-e primari , nu are obiceiul sa se mai uite inapoi , si nu prea are timp ce cei mici si neinsemnati care l-au facut sa se ajunga …..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.