Mihai-Răzvan Ungureanu, senator de Arad, este noul director al Serviciului de Informații Externe (SIE). Parlamentul a acceptat, marţi, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Drept urmare, Mihai Răzvan Ungureanu a fost validat șef al Serviciului de Informaţii Externe, în urma votului plenului reunit. Anterior, MRU trebuia audiat în Comisia SIE, dar parlamentarii PSD au boicotat şedinţa, aşa că votul din plen s-a dat fără avizul Comisiei. Pentru validarea la conducerea SIE, era nevoie de un cvorum de 278 de parlamentari, iar la ședință au fost prezenți 289.
MRU va prelua funcție de director SIE, datorită diferenței de 11 voturi.
Ungureanu a mai condus SIE în perioada 2007-2012.
MRU a mulţumit, în plenul Parlamentului, deputaţilor şi senatorilor care l-au votat, precum şi preşedintelui Klaus Iohannis. În plus, la ieşirea din sală, a declarat jurnaliştilor că trebuie schimbate legile de funcţionare a SIE şi SRI.
„Prin vot, aţi demonstrat că există o raţiune socială a acestei numiri. Vremurile sunt grele, norii se adună şi când vine ploaia, îţi iei umbrela. Prin votul dvs, primesc un credit în alb de la români. (…) Sper, în calitatea dvs de membri ai Legislativului țării, să rămâneţi întotdeauna sensibili la această problematică, asigurându-vă de tot respectul meu. Vă mulţumesc, să ne ajute Dumnezeu”, a declarat Mihai-Răzvan Ungureanu.
Lasă un comentariu