Primăria Arad nu are nici o viziune în ceea ce privește Ștrandul Neptun

Primăria Arad nu are nici o viziune în ceea ce privește Ștrandul Neptun

Realitatea ne arată că am avut dreptate în cel puțin două privințe referitoare la proiectele administrației Falcă, a declarat Florin Galiş, consilier local municipal, într-un comunicat de presă.

Este vorba de: „Relocarea „Parcului Copiilor”, care este o idee scumpă și nefericită dusă la final într-un mod inadecvat, şi faptul că Primăria Arad nu are nicio viziune în ceea ce privește Ștrandul Neptun sau, cel puțin, nu are o viziune spre binele ștrandului și pentru dezvoltarea sa”.

„Dacă ne referim la mutarea Parcului Copiilor, iată că proiectul este aproape de final. Cu ce s-a ales Aradul? Cu o investiție scumpă și cu betonarea / asfaltarea / pietruirea (…) spațiului verde. Cu 4,2 milioane de lei, adică aproximativ 1 milion de euro, Administrația Falcă a reușit mai mult să strice o zonă verde existentă, să o betoneze și să monteze o mulțime de bănci și mese. „În primul rând, nici acum nu sunt convins că Parcul Copiilor chiar trebuia mutat din zona în care era. Dar dacă tot a fost mutat putea să rămână mai mult «verde», nu să fie transformat aproape într-o piață! Probabil, din această cauză lucrările se ridică la exorbitanta sumă de 1 milion de euro pentru cei numai 17000 mp, adică vreo 55 euro pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde. Avem de-a face, așadar, cu încă o megalomanie inutilă a primarului Falcă”, explică Florin Galiș, președinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.

„În ceea ce privește Ștrandul Neptun, așa cum am arătat și în ședința CLM, Administrația Falcă nu reușește să convingă că știe ce vrea, nici măcar acum, după 10 ani de mandat. Situația de acolo se înrăutățește pe zi ce. Arădenii resping oferta actuală a Ștrandului, drept dovadă numărul tot mai mic de vizitatori înregistrați de la un an la altul. Investitorii au fost «încurajați» să plece și Primăria se joacă cu «uite bariera, nu e bariera». Ștrandul are nevoie de o viziune coerentă, de un plan multi anual, de deschidere față de arădeni și față de investitori și de dispariția gardurilor care îl rup în două”, a mai completat Florin Galiș.

  1. Hopa fratica, ti-a dat Falca voie sa vorbesti bre Papagalisule , cu toata vrajeala asta a ta de 30 de arginti aradenii stiu cine esti de fapt…..din pacate esti acel Iuda care incet -incet distruge liberalismul in orasul Arad .

    Raspunde
  2. Incredibil ce a ajuns strandul sub administratia PDL-Falca.De la „Perla Coroanei” la o groapa de gunoi.Administratie eficienta….

    Raspunde
  3. In Arad Falca „a facut treaba” Vai si amar!

    Raspunde
  4. Dalmatianul asta numit Galis atata poate, vorbe goale, de fapt el e mare specialist in a falimenta afaceri si firme , prietenii stiu ce si cum .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.