Un partid din România a decis demararea unor demersuri politice pentru ca România să renegocieze Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și să se opună la nivel de stat tuturor impunerilor Uniunii Europene și Comisiei Europene care vin în contradicție cu suveranitatea și identitatea statului național român, ca și cu interesele economice legitime ale României, informează Adrian Mureşan, preşedintele filialei judeţene Arad a Partidului România Unită.
Partidul România Unită anunță declanșarea luptei politice și adoptarea de măsuri directe pentru respingerea tuturor politicilor, directivelor sau sarcinilor impuse de Uniunea Europeană, prin organismele sale de decizie, care se dovedesc a fi împotriva intereselor României.
Astfel, Partidul România Unită respinge cu fermitate:
- Acceptarea de cote de imigranți non-UE;
- Căsătoria între persoane de același sex sau orice formă de oficializare a relațiilor între persoanele de același sex și a adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale;
- Acceptarea unei alte limbi oficiale în România în afară de limba oficială prevăzută în Constituție, limba română, și a unor drepturi exagerate pentru minorități, în defavoarea majorității;
- Adoptarea monedei euro şi a parteneriatului transatlantic TTIP, fapt ce ar distruge independenţa şi suveranitatea economică a României;
- Regionalizarea țării în vederea destructurării statului român așa cum este el definit prin Constituție ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
- Impunerea unui deficit bugetar care nu permite dezvoltarea economică a țării și interdicția relaxării fiscale de care să beneficieze cetățenii români;
- Inundarea pieței românești cu produse agricole mai ieftine din import, dar de slabă calitate, conducând la falimentul producătorilor autohtoni;
- Protejarea multinaționalelor în defavoarea intreprinderilor românești mici și mijlocii, inclusiv subvenționarea marilor lanțuri de supermarketuri din Europa pentru a cuceri piața românească, impunerea unor cote de redevențe umilitoare pentru exploatarea resurselor naturale românești;
- Anularea politicii externe proprii a României care trebuie să se subsumeze deciziilor unor state puternice din UE care au o agendă proprie pe plan extern și o impun și altor țări sub pretextul politicii comune europene şi anularea neutralității militare a României;
„Consiliul Național al Partidului România Unită condamnă, pe această cale, politica așa zis europeană de anulare a intereselor statului român și de transformare a României într-o piață de desfacere pentru mărfuri din import, precum și într-o pepinieră de mână de lucru ieftină pentru companiile străine”, a precizat Adrian Mureşan.
Acesta mai spune că Partidul România Unită le propune românilor să își ia soarta în propriile mâini, să pună capăt politicii anti-naționale și de deznaționalizare din ultimii 25 de ani care se reflectă și în plan economic prin dispariția capitalului autohton și prin jefuirea resurselor naționale ale țării, prin distrugerea oricăror forme de producție românească, având ca efect plecarea românilor din țara lor, unde nu mai pot să supraviețuiască, sau resemnarea cu statutul de chiriași prost plătiți și abia tolerați în propria lor țară.
niste extremisti o sa faca 0,00000000000 la alegeri
Vedem. Deocamdata marii democrati transforma Europa in Califat. Iar tu, prinsa de islamisti, esti doar un obiect nu o fiinta umana. Deci – usor cu extremismul pe scari 🙂
S-o vezi pe Anka noaptea prin tufisuri cu ISLamistii dupa ea. Poate iar place, mai sti?
Foarte tare. Dar total utopic
multi cretini in tara asta !
Citeste tot articolul. Dar … Ai dreptate.Multi cretini ! Cred ca asta spui in fiecare dimineata cand te uiti in oglinda. Apoi ceri un leu pentru fiecare postare de la PSD sau PNL, pomana zilei respective. Un fel de pimana porcului, in cazul tau – a imbecilului !
Trebuie sa fii prost sa negi cretinismul acestui partid. E PCR-ul ambalat mai bine, asta daca poti sa vezi putin. Acest partid pune cenzura exact pe lucrurile care intra in anumite tari pe un drum normal. La punctul 2 de exemplu arata ca sunt homofobi. Poate mai sunt si rasisti, cine stie.
Faptul ca sunt homofobi este ok. Inteleg ca NKN este stresat pe chestia asta. NKN, esti unul care pute a rahat cand si-o trage? Esti cumva homosexual si te temi de astia? :)))))
Nu sunt rasisti, din pacate. Daca erau, ma inscriam si eu la ei, dar …
NKN – sterge-te la gura. Cred ca i-ai facut un oral „sotului” / „sotiei” si se simte rahatul… 😀