Arheologii au făcut o descoperire pe cât de uimitoare pe atât de misterioasă, în urmă cu puţin timp.
La mai puţin de 3 km de Stonehenge, situl arheologic vizitat de milioane de turişti din întreaga lume, au fost găsite ruinele unui monument de proporţii colosale, format din 90 de pietre.
Acesta se pare că are o vechime de peste 4,500 de ani şi a fost descoperit de un grup de arheologi din Birmingham. În jur de 30 dintre pietre s-au păstrat intacte, iar din restul de 60 au rămas fragmente. Acestea au până la peste 4 metri înălţime.
Imensa structură se află sub situl arheologic Durrington Walls, fiind acoperită de iarbă şi pământ. Ea nu a fost găsită cu ajutorul excavărilor, ci datorită unei tehnologii avansate cu senzori.
Această descoperire, care este aproximativ contemporană cu Stonehenge, ne aduce cu un pas mai aproape de dezlegarea misterului acestor ruine şi a felului în care sunt situate. Se consideră că au fost folosite pentru diverse ritualuri sau pe post de calendar.
Sursa: mashable.com
Lasă un comentariu