Pensionarea, salut voios de pionier

Vorbind zilele acestea cu un prieten, am aflat de la el că după circa 40 ani de lucru s-a pensionat iar suma pe care o primește est una ridicolă: 450 de lei, sau, dacă vreţi, 100 de euro. Este o realitate întâlnită în toată România. Până la urmă, dacă țara nu produce mai nimic în economie de unde să plătești mai mult? Avem cifre statistice din care omul de rând nu înțelege prea multe. Cel care a trecut prin economia comunistă știe că a prestat acolo iar acum, la bătrânețe, statul nu asigură subzistența pentru care el a plătit. Peste tot în lume se poartă acest sistem. Doar că pe la alții statul mai este luat și la rost de societate. La noi se poartă zâmbetul și prostirea. Când primești dosarul de pensionare acasă există șansa de a te trezi din visele bine prelucrate de profesioniștii din sistem. Cum putea un om întreg la minte să creadă că cineva învățat de comuniști poate implementa democrația autentică? Doar nătărăii anilor 1990, care s-au înghesuit la votat o Constituție apropiată anului 1947. Votarea acesteia a fost una din primele greșeli ale națiunii noastre, ce stătea prostită la televizor atunci când Petre și Ionică băgau manipulare pe tuburi.

Se întâmplă ca un rău să nu producă efecte imediat, ci mult mai târziu iar în acest caz vedem efectele pe pielea noastră. Economia nu poate pentru că atât a fost pregătită sau atât doar s-a știut. S-au făcut împrumuturi chiar înainte să fie devalizată industria lui Ceaușscu (mormanul de fier vechi) iar deschiderea ușilor pentru tot felul de bănci comerciale a făcut KO speranța intrării noastre printre țările ce pot lua parte la masa civilizaților. Cu referire doar la PIB-ul pe cap de locuitor, cele mai multe împrumuturi au fost direcționate spre proiecte din care s-au extras comisioane pentru care plătim și astăzi. Nu s-au dus în investiții, ci doar în prostii de care nimeni nu are nevoie. Nu ne ajută la nimic să facem vreun clasament cu cei ce s-au opus dezvoltării, dar de departe putem spune că dintre cei ce azi populează Parlamentul sunt autori cunoscuți pe care nu îi ia nimeni la întrebări.

Mai mult decât atât, de sub noi a plecat o generație iar acest lucru nu poate fi reparat în nici un fel. Nici un partid serios nu și-a trecut în program protecția și consolidarea demografică a națiunii române, pentru că din acesată temă banii nu vin imediat. S-a preferat consumul înainte la orice. În detrimentul producției, consumul din afara țării, de multe ori mai ieftin din cauza unei politici de aderare defectuos negociate, ne-a adus în situația disponibilizărilor și a unor reconversii ineficiente. Șomajul și asistența socială au pus capac unui spor natural negativ.

Din păcate, nu se întrevăd schimbări majore pe termen scurt sau mediu. Singurul partid ce are în program un proiect de dezvoltare de circa 30 ani este cel care a reunit liberalii într-o alianță cu o parte din conservatorii lui Daniel Constantin: ALDE, cel cu albatrosul în zbor. Rezerve sunt și aici, pentru că în structurile centrale se găsesc oameni care au pus umărul la sărăcirea românilor. Totuși, există speranța că în ceasul al 12-lea aceștia vor fi ejectați de un val de nou intrați în linia întâi a politicii adevărate. Resurse sunt, rămâne doar ca opoziția intrării lor să fie anihilată de cei care chiar vor să facă din România o altă țară. Una puternică. Doamne ajută!

P.S. Profitând de prezența unui coleg de-al lui Mihai Viteazul în Arad, cu o săptămână în urmă, l-am întrebat ce este nou cu privire la comisia de revizuire a Constituție? Din răspuns am înțeles că această comisie este blocată de marea șefă a liberalilor refuzionați cu yes-manii lui Băsescu.