Adrian Țolea afirmă că timp de trei ani și jumătate Guvernul PSD și-a bătut joc de arădeni

Adrian Țolea afirmă că timp de trei ani și jumătate Guvernul PSD și-a bătut joc de arădeni

Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că Guvernul PSD condus de Victor Ponta și-a bătut joc de arădeni timp de trei ani și jumătate. Țolea spune că cele mai importante două obiective pe care Guvernul Ponta le-a abandonat sunt pasajele de pe centura Municipiului Arad și „sănătatea” arădenilor.

„Guvernul Ponta a căzut, s-a dus, dar urmările unei guvernări extrem de proaste rămân, iar românii au de suferit de pe urma lui Victor Ponta. Vreau să vorbesc însă de județul Arad, care se află în fruntea județelor văduvide de Guvernul PSD. Timp de trei ani și jumătate, Victor Ponta și-a bătut efectiv joc de arădeni, pentru simplul fapt că arădenii au votat în ultimii ani cu alte partide și nu cu PSD. Constatăm acum, după trei ani și jumătate, că două dintre cele mai importante obiective care îi privesc pe arădeni au fost abandonate de Guvernul Ponta. Dacă vă mai amintiți, am spus încă de la început că cele două pasaje de pe centura Municipiului Arad sunt extrem de necesare pentru arădeni, dar nu numai, și am mai spus că Guvernul PSD nu vrea să le finalizeze pentru a-i «amenda» pe arădeni pentru modul în care au votat în ultimii ani”, a declarat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad.

„Din păcate, am avut dreptate, ambiția lui Victor Ponta de a-i «taxa» pe arădeni a fost mai mare decât importanța acestor două pasaje. Sperăm că noul Guvern va finaliza, în sfârșit, aceste două pasaje. Același lucru îl putem spune și când vorbim despre sănătatea arădenilor. Astfel, putem spune că au fost trei ani și jumătate în care Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad nu a primit din partea Guvernului Ponta nici măcar un leu. Toate investițiile făcute sau care sunt în curs de derulare sunt făcute pe fondurile Consiliului Județean Arad și fonduri europene. În tot acest timp, cei din PSD încearcă să ne «amăgească» cu niște sume de bani împărțite anumitor primării din județ. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit! Mă bucur că aceste primării au primit sau primesc bani de la Guvern, dar sunt extrem de dezamăgit de faptul că acest Guvern PSD nu a alocat bani județului Arad pentru marile proiecte la care am făcut astăzi referire, cele două pasaje și Spitalul Județean”, a mai adăugat Adrian Țolea.

  1. GUVERNUL PONTA A DAT SALARII , A MARIT PENSII ,REDUCERE TVA SI ALTE FACILITATI FISCALE…TU DESPRE CE VORBESTI? DATORITA LOR POTI TU SA-TI PLATESTI FAM.DIN ASOCIATIA ARAD CAPITALA CULTURALA EUROPEANA 2021(in veci AMIN)!

    Raspunde
    • Mai usor cu „a dat”. Din banii furati de gruparile ponta-ciurel-sova-dragnea,din averea socrului-securist Sarbu,nu credem…a dat tot din banii romanilor,nu de la ma-sa…de la investitii si dezvoltare,postac rosu,cetatean…tu esti cetatean?!

      Raspunde
  2. BINE ca a plecat cretinu ,asa poate o sa se finalizeze pasajele ca este dezastru . Inainte si dupa trecerea de cale ferata drumul este plin de gropi adanci, nefiind de mult astupate, pt.ca acei dobitoci care ar trebui sa se ocupe de ele nu-si fac datoria si iau salariu degeaba. Indivizi ca astia ar trebui urgent dati afara si pusi oameni seriosi .

    Raspunde
  3. Tolea cine te mai crede? Tineri in strada au cerut schimbarea intrgii clase politice.Poate ne anunti ca va depuneti tu si echipa ta DEMISILE!!!

    Raspunde
  4. S-a trezit vorbind si marioneta lui Falca. In loc sa iti vezi de problemele pe care le-a lăsat colegul tău de partid si sef Iotcu, esti trompeta mincinosului de Falca. Daca asemenea oameni ajung sa conducă judetul atunci sa nu ne miram ca mor oameni pe drumurile judetene care sunt prost executate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.