A primit un SMS de la FIUL ei care era MORT! Cum a fost posibil…

A primit un SMS de la FIUL ei care era MORT! Cum a fost posibil…

O mamă îndoliată a trecut prin șocul vieții ei când a primit un mesaj pe telefon de la fiul său, care era decedat de o lună. Nu s-ar fi așteptat niciodată la așa ceva.

Carole Adler a suferit foarte mult după ce, fiul ei, Taylor Thyfault, în vârstă de numai 21 de ani, a murit într-un tragic accident. El era foarte ambițios și s-a înrolat în armată. A fost ucis în timpul unei misiuni, când s-a dus cu un echipaj pe o autostradă pentru a opri un infractor.

Din cauza vitezei, acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor și a intrat direct în mașina unde se aflau Thyfault și colegul său. În urma coliziunii, Thyfault a murit pe loc.

Pentru a suporta mai ușor pierderea fiului ei de care era foarte apropiată, Carole a continuat să-i trimită SMS-uri, la fel cum o făcea când era în viață. Ea îi scria cât de dor îi este de el și cât de mult îl iubește. Într-o noapte, la unul dintre mesaje a primit răspuns.

După ce și-a revenit din șoc, a citit mesajul. Răspunsul a venit din partea unui polițișt, sergentul Hulsey, care primise un telefon de serviciu nou cu fostul număr a lui Thyfault. El s-a prezentat și i-a scris lui Carole că probabil a greșit numărul.

Apoi, femeia i-a răspuns și i-a explicat situația. Coincidența face că Hulsey îl cunoștea pe băiat și a rămas foarte impresionat de legătura dintre cei doi.

După mai multe schimburi de mesaje, Carole și Hulsey s-au întâlnit și de atunci au rămas foarte buni prieteni.

carole adler

Sursa: usatoday.com

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.