Un autocar plin cu călători a ieșit de pe carosabil, joi dimineața, și a ajuns în şanţ, după ce a traversat o porţiune de drum inundat.
Autocarul, care făcea curse regulate, se deplasa dinspre Mihai Viteazu spre Constanța, având 15 persoane la bord. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a oprit cu roțile din față într-un șanț plin cu apă. Incidentul a avut loc după ce drumul dintre localităţile Nuntaşi şi Istria a fost afectat de o viitură,
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, accidentul s-a produs în jurul orei 5.30, pe DJ 226, în zona comunei Istria.
Trei echipaje de intervenţie şi mai multe ambulanţe SMURD au fost trimise la fața locului. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, aceştia ieşind singuri din autocar.
În zonă au ajuns şi reprezentanţi ai Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, care, cu un utilaj, au readus autocarul pe carosabil.
Cei 15 călători au fost ajutaţi să ajungă acasă cu maşini ale Primăriei Istria.
Lasă un comentariu