ITM Arad atrage atenția angajatorilor asupra noilor modificări privind contractele colective de muncă, în vigoare. Începând din data de 17 ianuarie au intrat în vigoare noile modificări privind Legea dialogului social (Legea 62/2011).
Noutăţile sunt prevăzute de Legea 1/2016, prin intermediul căreia se stabileşte că negocierea contractelor colective de muncă va fi posibilă şi la nivelul regiilor autonome, companiilor naţionale, asimilate grupurilor de unităţi, precum şi la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, informează Ecaterina Isac, Inspector șef ITM Arad.
„În ceea ce priveşte personalul bugetar, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate părţile vor stabili în mod expres modalităţile de negociere a contractelor colective la nivelul autorităţilor şi instituţiilor ce au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, autorităţi/instituţii aflate în coordonarea/subordonarea autorităţii publice centrale. Pe lângă aceste aspecte legate de negocierea contractelor colective de muncă, actul normativ antemenţionat prevede că un sindicat va putea fi afiliat la o singură federaţie sindicală, la nivel naţional. De asemenea, o federaţie sindicală va putea fi afiliată unei singure confederaţii sindicale, la nivel naţional. În acelaşi timp, un angajator va putea fi afiliat la o singură federaţie patronală, la nivel naţional, iar o federaţie patronală va putea fi afiliată la o singură confederaţie patronală de rang superior, la nivel naţional”, spune Ecaterina Isac.
Important de reţinut este că potrivit aceluiaşi act normativ, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată, însă numai la cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acesteia. Statistic, la nivel local, pe parcursul anului 2015, un număr de 157 de contracte colective de muncă au fost încheiate la nivel de unitate şi ulterior au fost depuse şi înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad.
Principalele ramuri în care s-au încheiat, anul trecut, la nivelul judeţului Arad, contracte colective de muncă sunt: transporturi, construcţii, industria textilă, sănătate, administraţia publică, comerţ, silvicultură.
În consecinţă, Inspectoratul Teritorial de Muncă atrage atenţia asupra faptului că responsabilitatea asupra clauzelor negociate şi cuprinse în contractele colective de muncă prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii care exced limitele şi condiţiile prevăzute de actele normative aplicabile în vigoare, aparţine exclusiv părţilor semnatare, ITM fiind depozitarul acestui act juridic.
Lasă un comentariu