Viața de student nu este una tocmai ușoară, mai ales când ai de împărțit locuința cu cineva străin, despre care nu știi mare lucru și care se poate „abona” la lucrurile tale, fie că este vorba de haine, sau de mâncare.
O studentă din China, însă, a demonstrat printr-un plan ingenios, că lucrurile pot fi ținute sub control, dacă acționezi înainte de a fi prea târziu.
După ce câteva zile a rămas nemâncată, colega ei de cameră săturându-se din hrana ei, fata și-a pus mintea la contribuție și a elaborat un plan pentru a o stopa.
Fata a tăiat mai multe bucăți de carton în formă de carne de pui, le-a dat prin sos de soia și a presărat pesmet și făină peste ele, după care le-a gătit. Rezultatul a fost conform așteptărilor: bucata de carton era imposibil de distins de șnițelul original: părea la fel de gustoasă până mușcai din ea.
Studenta a pus cartonul astfel preparat pe o farfurie, l-a acoperit cu folie alimentară și l-a lăsat în frigider, așteptând ca partenera sa de apartament să pice în capcană.
Fata a postat procedeul pas cu pas pe mai multe conturi de socializare, iar fotografiile sale au fost distribuite de mii de ori.
Sursa: mirror.co.uk
Lasă un comentariu