Ziua de marţi, 26 ianuarie, este una decisivă pentru Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia, pentru trafic de droguri. Judecătorii iau în discuţie recursul acestuia la sentinţa prin care i-a fost acordată pedeapsa capitală.
Ionuţ Gologan se va prezenta astăzi în faţa completului de judecată.
Mai multe instituţii importante ale statului au promis că-l vor ajuta pe Ionuţ Gologan să scape de condamarea la moarte şi, dacă va fi posibil, să-şi execute pedeapsa în ţară, dar nimic nu s-a concretizat.
Unul dintre cei care au încercat să-l ajute a fost avocatul Artin Sarchizian, preşedintele Societăţii Române pentru Drepturile Omului.
Acesta a explicat că, oricare ar fi soluţia în cazul recursului, Ionuţ Gologan are mari şanse să scape de execuţia capitală. „Sunt şanse mari ca Ionuţ Gologan să scape de condamnarea la moarte. Rezultă foarte clar din statisticile studiate de noi, că, în ultimii ani, numărul execuţiilor capitale în Malaysia sunt într-o scădere vertiginoasă, cu toate că sentinţele de condamnare la moarte s-au menţinut ca număr. Practic, din statisticile oficiale şi din diverse declaraţii, în Malaezia au avut loc cam două execuţii în ultimii patru ani. Şi, dacă nu mă înşel, aceste două execuţii au fost pentru fapte de crimă, deci nu a fost niciun executat, în ultimii patru sau cinci ani, pentru traficul de droguri”, spune avocatul Sarchizian potrivit ziarulring.ro.
Cea mai mare şansă a lui Ionuţ, în varianta în care pierde recursul, ar fi ca Guvernul malaezian să renunțe la condamnarea la moarte pentru traficanţii de droguri. Şi asta pentru că şi Malaezia are foarte mulţi cetăţeni condamnaţi în alte ţări pentru astfel de infracţiuni, iar renunţarea lor ar fi un bun semnal internaţional.
Ionuţ Gologan a pierdut, pe 5 octombrie, un nou proces în care era contestată sentinţa prin care a fost condamnat la moarte în Malaezia, însă urmează un nou termen la care speră să fie cruţat.
Lasă un comentariu