Consiliul Judeţean a votat bugetul pe 2016. Urmează unităţile administrativ-teritoriale

Consiliul Judeţean a votat bugetul pe 2016. Urmează unităţile administrativ-teritoriale

Consilierii judeţeni au votat, miercuri, Bugetul Consiliului Judeţean Arad pe anul 2016.

Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad se declară mulţumit atât de structura bugetului, cât şi de termenul la care acesta a fost votat. „Mă bucur că în acest an am reuşit să aprobăm Bugetul instituţiei mai repede, chiar la finele lunii ianuarie. A fost foarte important să avem această hotărâre cât mai repede, pentru că, după votul din Consiliul Judeţean, urmează ca fiecare primărie din judeţ să îşi voteze bugetul propriu, în următoarele zile şi, astfel, activitatea administrativă se poate desfăşura normal”, a afirmat Adrian Ţolea.

„În ceea ce priveşte Bugetul CJA, avem un total de 251.404.000 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 55.867.000 de euro. Din această sumă, am alocat circa 8,5 milioane de euro pentru investiţii – 37.103.000 de lei –, ceea ce înseamnă 15% din Buget. Dar, prin contractarea unor finanţări rambursabile pentru investiţii în valoare de circa 8,8 milioane de euro, adică 39.055.000 de lei, practic valoarea investiţiilor se dublează, ajungând astfel la peste 17 milioane de euro”, a mai afirmat preşedintele interimar al CJA. La investiţiile directe ale Consiliului Judeţean se mai adaugă, însă, şi sumele alocate de instituţie unităţilor administrativ-teritoriale (cota de 20% şi cota din TVA) pentru drumuri comunale, care se cifrează la 27.656.000 de lei, adică 6,3 milioane de euro.

„Tot în cadrul bugetului au fost aprobate şi sumele pentru instituţiile subordonate, deoarece este important să avem o funcţionare cât mai bună a acestora, dar şi unele investiţii, acolo unde este necesar. Mă bucur că am înregistrat unanimitate la aproape toate punctele de pe ordinea de zi, ceea ce înseamnă că proiectele de hotărâre, inclusiv cel privind Bugetul, au fost bine întocmite şi reprezintă soluţii pentru rezolvarea intereselor judeţului Arad”, a completat Adrian Ţolea.

  1. de ce ati dat mai putin la liberalii care v-au votat?

    Raspunde
  2. pt Tolea e capat de linie. il executa Falca. peste cateva luni nu o sa mai auziti de el.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.