Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean susține că viceprimarul comunei Macea, Ciprian Otlăcan, face afirmaţii deplasate şi asocieri neconforme cu realitatea, omiţând cu bună ştiinţă din mesajele publice informaţii esenţiale.
„Consider că Ciprian Otlăcan ar face mai bine să tacă sau preferabil să se documenteze în prealabil, dacă tot intenţionează să se plimbe în continuare pe la conferinţe de presă la Arad, unde rosteşte neadevăruri şi emite judecăţi fără noimă. Trecând peste raţionamentul copilăresc, îi reamintesc că Prefectul Judeţului l-a revocat în spiritul legii pe primarul PSD din Şimand, Florin Dema, aflat în situaţia de conflict de interese. Legea este lege iar ea se aplică şi în cazul lui Ioan Tripa, viceprimarul oraşului Chişineu Criş care a câştigat în justiţie, în două instanţe diferite, după ce a fost schimbat printr-un joc politic de consilierii locali PNL din localitate. Aşa că tentativa de dezinformare a domnului Otlăcan nu ţine, mai ales când porneşte la drum cu exemple prost alese şi argumentate tendenţios. Ştiu că asemenea proceduri se înscriu în tactica politică a PDL-PNL, nu este o noutate, însă adevărul trebuie respectat ca să nu mai vorbim despre lege”, afirmă consilierul judeţean PSD Marius Sulincean.
Lasă un comentariu