Beniamin Vârcuş, vicepreşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, consideră că o serie de aspecte ce vizează discuţia privitoare la Ştrandul Neptun sau Cetatea Aradului, precum şi perspectivele de dezvoltare ale zonei ar trebui discutate nuanţat prin prisma unui proiect unitar.
„Mi-am susţinut punctele de vedere în cadrul şedinţei de consultare publică asupra propunerilor preliminare privind documentația Planului Urbanistic Zonal «Dezvoltare Ștrand Neptun din Municipiul Arad». Din start mi s-a părut bizară abordarea legată de podul şi de traficul din cetate, atâta timp cât vorbim despre o mică parte a cetăţii şi mai ales ambigue formulările legate de formele de acces rutier. Când vorbim despre Ştrandul Neptun este necesar să gândim şi zona din jurul lui prin prisma unui parc. Copenhaga a scos traficul rutier din zona oraşului, noi ne pregătim să aducem acest trafic într-o zonă de parc. Nu mi se pare o strategie potrivită şi de aceea am sugerat o regândire a conceptului într-un context mai larg, unitar al zonei. Arădean fiind, îmi aduc aminte ce reprezenta Ştrandul Neptun acum 15 ani, era o perlă a zonei de Vest a ţării, un ansamblu care s-a distrus total iar responsabilii îi cunoaştem, adică Gheorghe Falcă şi echipa sa”, a declarat Beniamin Vârcuș.
„Firma care a elaborat documentaţia merge complet pe mâna primarului şi acest suflu se simte, este un material elaborat în pripă, superficial şi ancorat greşit din multe puncte de vedere. Am găsit în prezentare referiri la desfiinţarea unor construcţii, în timp ce noi venim cu propuneri de dezvoltare. Sună cunoscut, nu-i aşa ? Acum, după huiduielile publice primarul încearcă să se spele pe mâini de ideea demolării căsuţelor de la ştrand, după ce acel studiu întocmit după indicaţiile sale încerca să ne explice că ar fi vorba despre o zonă de protecţie şi punere în valoare a fortificaţiilor cetăţii, argumentaţia fiind evident copilărească. La fel cum seBeniamin Vârcuș, Ștrandul Neptun, pod, cetate, Falcă, Beniamin Vârcuș, ascunde în spatele Consiliului Local Municipal, structură pe care o controlează total prin consilierii PNL, ce îl ascultă orbeşte, Falcă încearcă acum să ne impună în pragul campaniei electorale o viziune dezarticulată la adăpostul unui studiu venit din zona privată. Asta în timp ce în cadrul consultărilor PSD a venit cu o viziune constructivă dar şi cu dorinţa de a discuta nuanţat problematica prin prisma unui proiect coerent şi unitar. Cred că avem nevoie de o altă abordare dar şi de o altă administraţie în Arad”, afirmă Beniamin Vârcuş, vicepreşedintele organizaţiei municipale PSD Arad.
Lasă un comentariu