Nu degeaba se spune că stai o viață lângă un om și tot nu ajungi să-l cunoști.
După 19 ani de căsătorie, un belgian pe nume Jan a aflat lucruri cutremurătoare despre cea cu care-și împărțise viața până nu demult.
Bărbatul, în vârstă de 64 de ani acum, a cunoscut-o pe Monica în 1993, în Indonezia și a cerut-o de soție. Au întâmpinat greutăți când au vrut să facă actele, întrucât autorităţile belgiene erau suspicioase cu privire la identitatea femeii, dar într-un final, le-au aprobat formularele de căsătorie.
Ani buni, cei doi au dus o viaţă normală, până când Monica a început să se comporte ca o soră mai mare a celor doi copii ai lui Jan dintr-o căsnicie anterioară, evitând relaţiile intime cu soțul ei.
„Monica s-a schimbat foarte mult. Fiul meu cel mai mare o vedea, din când în când, la un club de noapte. Începuse să poarte haine tot mai deşănţate, îi plăcea să poarte topuri scurte, lăsându-şi abdomenul la vedere”, a povestit Jan.
Devenind suspicios, bărbatul a început să caute răspunsuri la întrebările care îl măcinau. După ce a descoperit pe calculatorul Monicăi mai multe conversații purtate de soția sa cu alți bărbați, s-a înfuriat și a pus-o la zid. A fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a potoli conflictul izbucnit între cei doi soți.
Faptul că femeia nu-i era credincioasă, e nimic pe lângă ceea ce avea să descopere soțul ei după această confruntare.
Într-o zi, un prieten i-a spus adevărul despre cea cu care alesese să-și unească destinul. Femeia se născuse, de fapt, bărbat și suferise, cu ani în urmă, o operaţie de schimbare a sexului.
„Am întrebat-o dacă ce se spune este adevărat. Atunci mi-a spus că s-a născut băiat şi că, ulterior, s-a operat. Mi-a spus că, de vreme ce acum era femeie, nu avea de ce să-mi vorbească despre trecutul ei ca bărbat. În acel moment, am simţit cum cade cerul pe mine. Simt că am fost agresat. În tot acest timp, am crezut că este femeie, şi încă una atrăgătoare. O femeie întreagă! Nu avea nicio „parte bărbătească”. Nici măcar în timpul în care eram intimi nu am observat ceva anormal”, a povestit bărbatul.
Acum, Jan se află sub consiliere psihologică și caută cu disperare să anuleze căsătoria.
Cum procedurile sunt în desfăşurare, justiţia belgiană nu i-a permis bărbatului să-şi dea soţia afară din casă, astfel, că este forțat s-o vadă zilnic.
Sursa: dailymail.co.uk
Lasă un comentariu