O carte descoperită acum șase ani, dar ținută secret, ar putea ascunde una din cele mai importante detalii despre viața lui Iisus Hristos. Aceasta a fost găsită de un grup de hoți care vroiau să pună mâna pe niște antichități valoroase.
Cartea, care are o vechime de peste 1.500 de ani, conține informații controversate, relatate în „Evanghelia după Barnabas”. Acesta a fost unul din discipolii lui Iisus, iar evanghelia sa a fost exclusă din Biblie de Consiliul de la Niceea, în favoarea celor după Ioan, Marcu, Luca și Matei.
Potrivit documentului, Hristos nu a fost fiul lui Dumnezeu, ci doar un simplu profet. De asemenea, se spune că Iuda Iscarioteanul a fost crucificat, iar Iisus s-a ridicat viu la ceruri. În „Evanghelia după Barnabas” se mai relatează cum Mântuitorul a prezis apariția profetului Mahomed, fondatorul islamului.
Cartea a fost analizată de experți, care au confirmat faptul că este autentică. Ea este scrisă în limba aramaică, cu litere aurite, pe piele, și valorează 28 de milioane de dolari.
Lumea creștină a catalogat acest text drept o „minciună islamică”. Evanghelia după Barnabas este expusă în prezent la Muzeul Etnografic din Ankara.
Sursa: National Turk
Dar îi întreb eu pe toți creștinii, de ce nu poate fi adevărat ca Isus să fi fost un simplu om, cu o concepție despre viață și credință total diferită de timpurile în care trăia.
De unde știm noi sigur că Isus a fost fiul lui Dumnezeu, nu sa demonstrat în nici un fel decât prin spusele preoților. Știm foarte bine că de acum 2000 de ani învățăturile lui Isus s-au schimbat foarte mult, cu ”ajutorul popilor”.
Acum vin și întreb de ce credem ce spun preoții, care ne învață istoria ce au făcut, și nu credem ce e scris într-o carte veche. De ce să credem într-una și nu în cealaltă? De ce să credem în amândouă? De ce să nu le credem pe amândouă?
Cu ce e mai îndreptățită una ca cealaltă să spună adevărul. Chiar sună mai plauzibil faptul că Isus a fost un simplu om şi poate chiar este adevărul.
Islamiştii sunt mai credincioşi ca şi Creştinii, dar pe ei nu îi deranjează că Mahomed a fost un simplu om, epileptic, dar un simplu om.
Nouă ni se pare o blasfemie să spui că Isus a fost om. Da a fost un om carismatic care a ştiut să-şi adune adepţi. Ce numa dacă eşti fiu de Dumnezeu poţi să iubeşti alţi oameni său să te sacrifici pentru binele şi mântuirea tuturor. Trebuie să fii fiu de Dumnzeu ca să răspândeşti o nouă credinţă şi un nou mod de gândire.
Şi de ce a fost Evanghelia lui Barnabas refuzată, pentru că a spus un lucru pe care Marcu, Luca, Ioan şi Matei nu l-au spus. Textul de mai sus îţi spune clar, Evanghelia lui Barnabas a fost exclusă de preoţi, pentru că nu le-a plăcut ce a scris Barnabas în ea. Oare ăstă a fost mesajul lui Isus când le-a spus apostolilor să răspândească credinţa.”Spuneţi-le oamenilor doar ce vi se pare vouă că sună bine. Nu le spuneţi adevărul”!
Cam asta s-ar înţelege din munca pe care au făcut-o preoţii dea lungul secolelor. „Oamenii nu trebuie să cunoască adevărul, doar ce vrem noi să le spunem.”
E, atunci cam la asta se rezumă credinţa noastră, la o minciună. Am crezut într-o minciună.