Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a luat act de apelul adresat de Gheorghe Falcă liderilor politici arădeni, în sensul de a semna un protocol prin care să sprijine demersurile Aradului de a deveni Capitală Culturală Europeană. Senatorul Ioan Cristina priveşte cu rezervă propunerea primarului, care este preşedinte al PDL Arad, mai ales că ea este făcută în plină campanie electorală.
„De mult timp nu ne mai surprind gesturile primarului Gheorghe Falcă, menite să-l plaseze pe acesta într-o lumină favorabilă. Desigur că suntem de acord cu orice ar putea aduce un plus de imagine Aradului şi, în consecinţă, sprijinim demersurile de a candida la prestigiosul titlu de Capitală Culturală Europeană. Totuşi, nu pot să nu remarc faptul că propunerea primarului, care este şi preşedinte al PDL Arad, vine în toiul campaniei electorale. În plus, un protocol nu se semnează de azi pe mâine, ci în urma unor discuții, a realizarii unui consens. Cu toate acestea, PNL Arad sprijină demersul municipalităţii, dar va fi cu ochii pe modul în care vor fi cheltuiţi banii publici în acest caz”, a declarat senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad.
acest protocol este o prostie
Ce a facut acest Cristina de cand este parlamentar? A avut vreun proiect de lege? Doar vorbe goale……..