Preşedintele României va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la un eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, în cadrul primei ediţii a Târgului Internaţional de Educaţie şi Locuri de Muncă – EDU2JOB. Evenimentul, cu un impact deosebit asupra mediului social şi economic, urmăreşte să realizeze o conjuncţie între oferte optime şi diversificate de pregătire profesională a tinerilor respectiv oferta locurilor de muncă din partea unor mari angajatori sau firme de recrutare din Vestul României.
„În cadrul evenimentului şi-a anunţat prezenţa preşedintele României, Traian Băsescu, care va participa în cursul zilei de sâmbătă, 10 mai, la EXPO Arad, la o dezbatere pe teme economice şi de educaţie, alături de importanţi oameni de afaceri şi personalităţi cu putere de decizie la nivel local şi naţional. EDU2JOB sperăm să aibă un impact deosebit asupra mediului economic general, consolidând puterea județului nostru, atunci când vorbim de contribuţia la întregul sistem național”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.
Evenimentul este organizat împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean – C.J.R.A.E., în parteneriat cu Consulatul Britanic şi Camera de Comerţ Italiană pentru România, în perioada 09-10 mai la Expo Arad. Vizitatorii vor putea afla care sunt ofertele companiilor naţionale şi multinaţionale, ale companiilor de recrutare, băncilor, firmelor de consultanţă şi de asigurări care vor pune la dispoziție vizitatorilor peste 2.500 de locuri de muncă în ţară şi 18.000 în străinătate.
La capitolul educaţie, cei interesaţi vor găsi o gamă variată de oferte din cadrul celor mai puternice universităţi din zona de Vest a ţării: Arad, Timiş şi Cluj împreună cu ofertele universităţilor şi liceelor de elită din Europa.
„EDU2JOB este mai mult decât un un eveniment de locuri de muncă şi educaţie, este o necesitate a mediului socio-economic. Întrunind actorii principali din cele două domenii complementare, educaţie şi locuri de muncă, vom reuşi să identificăm care sunt necesităţile clare de ambele părţi, ceea ce va aduce beneficii imediate. Vom asigura cadrul optim de desfăşurare a întâlnirilor de afaceri între participanţi, ceea ce va conferi plusvaloare acestui eveniment şi va pune bazele unui brand unic în acest domeniu“, a declarat Adrian S. Negrau, directorul CCIA Arad.
Intrarea liberă este liberă!
Program de vizitare:
Vineri: 10-19;
Sâmbătă: 11-18
Transport Gratuit pentru vizitatori după orarul:
Ruta Podgoria – Expo
ORAR 09.05.2014:
Plecare Podgoria: 11.00, 13.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00
Plecare Expo: 12.00, 14.00, 16.00, 17.30, 18.30
ORAR 10.05.2014:
Plecare Podgoria: 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 16.00, 17.00
Plecare Expo: 11.30, 12.30, 13.30, 15.00, 16.30, 17.30
sa vina ca-l asteptam cu paine si sare 🙂
Mai degraba cu coasa , secera, ciocan si bata de baseball :))
nu l primiti pe base ca iar va taie salariile si pensiile