Moartea vine din cer în 2014! Suntem cu toții predispuși la așa ceva!

Moartea vine din cer în 2014! Suntem cu toții predispuși la așa ceva!

Furtunile geomagnetice ar putea conduce la creșterea numărului victimelor accidentelor vasculare cerebrale (AVC), susțin oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă.

Aceștia au efectuat un studiu pe 11.000 de pacienţi, victime ale unui AVC și au constatat că accidentele vasculare cerebrale s-au produs cu o frecvenţă cu aproape 20% mai mare în zilele în care au avut loc furtuni geomagnetice.

„Ceea ce ne-a surprins în mod deosebit au fost intensitatea şi consistenţa efectului pe care furtunile geomagnetice le au asupra riscului de producere a unui AVC, fapt ce sugerează că acest fenomen reprezintă un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral”, a declarat coordonatoarea studiului, Valery L. Feigin, cercetător la Naţional Institute for Stroke and Applied Neurosciences.

Din nefericire, oamenii de știință nu pot deocamdată să recomande un set de măsuri de protecţie contra acestui fenomen cosmic.

Furtunile geomagnetice pot să dureze de la câteva ore până la câteva zile şi, atunci când sunt suficient de puternice, pot să afecteze funcţionarea sateliţilor şi să „împingă” aurolele boreale spre zone de pe Terra mult mai sudice faţă de teritoriile polare.

Foto: naveenjain.org

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.