Negocierile pentru constituirea de majorități în consiliile locale și cel județean nasc reacții din partea partidelor.
Astfel, Andrei Fuliaș, președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), afirmă că „PSD Arad a ajuns într-o situație atât de ingrată încât cele două «mari caractere» ale politicii arădene, parlamentarii Mihai Fifor și Dorel Căprar, au ajuns să cerșească sprijinul UDMR pentru a face majorități, asta deși recent cei doi îi huleau pe maghiarii din Arad.
„Uneori anumiți politicieni ne pun față în față cu situații ingrate și care mai de care mai pline de demagogie. Este și cazul celor două «mari caractere» ale politicii doljeano-arădene, Mihai Fifor și Dorel Căprar, unul președinte pe hârtie al PSD Arad, celălalt cârmaci din umbră al organizației. Avem de a face în aceste zile cu declarații pline de dragoste la adresa UDMR și a maghiarilor din județul Arad, în speranța că vor reuși să constituie marjorități în consilii locale sau în Consiliul Județean”, a declarat Andrei Fuliaș.
„Totuși, ca tânăr care trăiesc în acest oraș de când m-am născut, aș spune spre deosebire de domnul Fifor, ca tânăr care mi-am asumat să fac pasul spre politică, dar spre o politică corectă și coerentă, nu pot să nu remarc ironia din acest mod de a cerși sprijinul unor oameni pe care până recent i-au hulit. Nu acum multă vreme cei doi parlamentari PSD criticau finanțările Primăriei Municipiului Arad pentru evenimentele comunității maghiare din oraș. Tot recent, doljeanul Fifor spunea că Aradul, în care trăiesc deopotrivă foarte mulți maghiari, nu este un oraș european. Că strategiile culturale, care cuprind și multe evenimente dedicate maghiarilor, sunt paranghelii sau, citez, «Circus Maximus» – deși habar n-are ce înseamnă «Circus Maximus», dar i se pare lui că sună bine atunci când face declarații negative. Mă întreb oare cum poți să aștepți să fii sprijinit de cei pe care i-au hulit? Cum pot să creadă că acești oameni își vor vinde sufletele și conștiința, așa cum își vând ei mandatele de parlamentari?! «Curat caraghioz… curat mișel… curat murdar», vorba lui Caragiale”, a declarat Andrei Fuliaș, președinte al Organizației Județene de Tineret a PNL Arad.
Mare caracter esti si tu !
BAaaa Fulias tu vorbesti !!!!!! Ce valoare ai tu…..Sa mergi sa filmezi pe unii pe altii.FEREASCA DUMNEZEU ARADUL sa mai ajungi TU sau BOCA sa administrati ceva.
D-le Fulias DAR d-l FALCA sau altii din CLM sunt din ARAD ????? Si noi ne-am nascut in ARAD nu numai dumneatale!
Mare om, mare caracter te-ai gasit tu, executantul lui gogu falca.
Sa fiu din UDMR as accepta oferta PSD, nu de alta dar din toamna PSD va castiga alegerile pentru ca toata lumea cunoaste ca adevaratii PNL-isti stau deoparte iar acum in Arad sunt la butoane tot PDL-istii care au taiat salariile si pensiile ( rpin impozitarea lor). Oameni buni, PNL se regrupeaza in transee, nu este la ora actuala nici in nouPNL si nici in ALDE, dar este si va arata odata ce iese din transee cine-i adevaratul PNL. Asteptati aparitia vechiului PNL, pana in toamna va aparea.