Reprezentanţii PSD Arad susţin că „proiectele USL sunt duse mai departe”

Reprezentanţii PSD Arad susţin că „proiectele USL sunt duse mai departe”

PSD Arad a luat act de decizia Biroului Electoral Central cu privire la sigla USL şi de punctul de vedere exprimat de PNL Arad în acest sens, se arată într-un comunicat de presă al social-democraţilor.

„Este esenţial să se facă foarte clar distincţia între sigla USL şi numele USL. În judeţul Arad, PSD, PC şi UNPR accentuează în continuare faptul că Guvernul Ponta şi partidele care sprijină guvernarea duc mai departe proiectele USL. Nu folosim sigla formaţiunii, dar nu ni se poate interzice evocarea alianţei electorale cu care am mers în faţa oamenilor la alegerile parlamentare din 2012. Vom continua să aplicăm programul acestei formaţiuni politice, pentru care românii şi arădenii ne-au acordat un vot masiv în decembrie 2012 şi care sunt parte integrantă a programului de guvernare aflat în vigoare. De altfel, suntem surprinşi de insistenţa cu care foştii noştri colegi liberali din cadrul USL se străduiesc să şteargă numele acestei alianţe, ca şi cum nu ar fi existat, ca şi cum ar trebui să o trecem sub tăcere. Noi suntem mândri de ceea ce a făcut USL în toţi anii în care a funcţionat şi suntem gata să continuăm proiectele pozitive începute. În acelaşi timp, sperăm că după alegerile europarlamentare, colegii noştri din PNL vor veni din nou alături de noi, pentru a oferi un sprijin consistent în Parlament programului de guvernare USL”, precizează reprezentanţii PSD Arad.

  1. Nici un ban nu a primit Aradul de cand PSD este la putere daca va pasa de Arad ati fi facut ceva dar pana acuma nu vad nimic si nu am auzit nimic din ce a facut PSD. RUSINE PSD

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.