Femeia cu barbă şi toleranţa XXL

Ca şi corectitudinea politică făra margini, toleranţa în exces a devenit de nesuportat. Aşa se întâmplă când te simţi intoxicat, agresat permanent în sensul unor gesturi şi atitudini pe care nu le simţi, însă trebuie să le mimezi, pentru a nu fi ostracizat de opinia generală, de mainstream. Sensul unor cuvinte se erodează, acestea devin clişee la fel de aride, golite de conţinut, ca şi preceptele uniformizante din trecut. Cam aşa m-am simţit sâmbătă noaptea, când într-un spectacol Eurovision fabulos organizat de danezi, a trebuit să înghit, la final, „cârnatul“ premiant.

Conchita Wurst, candidatul/a Austriei ieşit/ă câştigător a avut o prezenţă „teribilă“, a cântat cu falseturi şi s-a ipostaziat într-un dumnezeu al toleranţei pe care nu-l putem tolera chiar la nesfârşit, fără a ne pierde pe noi înşine. Iată că şi acordul gramatical feminin/masculin, în cazul de faţă, e ceva mai complicat.

Eurovision Song Contest (ESC) nu e în primul rând un etalon de valoare artistică, muzicală. E în primul rând un show, din ce în ce mai perfecţionat. Audienţele sale ating zeci de milioane de oameni, nemaivorbind de restul feed-back-ului dobândit prin PR pre- şi post-concurs. Cine a luat locul întâi e vizibil pană departe.

Eurovision-ul e deja cunoscut pentru premierea „candidaţilor cu mesaj” şi a „votului geopolitic”, adică pe simpatii şi vecinătăţi naţionale. În repetate rânduri, pe podium s-au urcat homosexuali, lesbiene şi travestiţi. De acolo, şi-au adresat strigătul de victorie unor minorităţi care n-ar deranja chiar pe nimeni, dacă n-ar avea ambiţia să-şi trâmbiţeze atât de tare discriminarea, până când „majoritarii” să cedeze, simţindu-se însişi vinovaţi că sunt majoritari.

E adevărat că lucrurile sunt, cel puţin la nivel filozofic, relative, iar în gustul omului nu te prea poţi amesteca. Însă nici porcariile evidente nu le poţi mastica la înfinit, pe post de trufanda. Una dintre acestea e femeia cu barbă, care riscă să facă o modă a prostului gust. Tânărul austriac care „sparge tipare”, miorlăind pe scenă şi lăcrimând în culise, a triumfat pe post de apostol al înţelegerii celor diferiţi.

Ce să înţeleg eu, spectator umil, care merg zilnic la serviciu şi trăiesc după cum am învăţat că e bine, de la părinţi, bunici, profesori şi alţi oameni normali, care mi-au servit drept model? Să înţeleg că femeia cu barbă e simbol al unei noi lumi? O lume cu josul în sus, care e pe cale să invadeze lumea prezentă într-un mod atât de agresiv, încât ori îmi lipesc barba, ori risc să mă ia în derâdere toate maimuţele feminine care au făcut-o deja?

Cât de şocaţi mai vrem să fim? Cât de maleabili în a renunţa în convingeri pe care le-am ştiut bune şi verificate în timp? Când vezi câtă toleranţă ţi se cere, rămâi uimit şi debusolat. Căci la asta te împinge mesajul femeii cu barbă. La finalul ESC, el/ea ameninţă: „Suntem de neoprit!”. E tragic, dacă n-ar fi comic.

În presă s-a scris că mesajul lui Tom Neuwirth, alias Conchita Wurst, referitor la toleranţă ar fi fost adresat lui Putin, în Rusia căruia devianţii sexuali nu sunt văzuţi cu ochi buni.

http://www.rp-online.de/kultur/musik/conchita-wurst-schickt-nach-dem-eurovision-song-contest-botschaft-an-wladimir-putin-aid-1.4231575

Recentul conflict cu ruşii legat de Crimeea şi Ucraina s-a mutat şi în show-biz, pe scena ESC 2014. Păcat! Căci politicul a învins din nou calitatea. Iar foarte multă lume a rămas cu gustul amar al unui spectacol bun, realizat impecabil de Danemarca, însă cu un rezultat „nebărbierit”.