Inspectoratul Teritorial de Muncă anunță că în perioada iunie – noiembrie are loc cea de a doua etapă a acţiunii de verificare a „respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile de producere şi distribuţie de energie electrică”. Potrivit reprezentanților ITM, acţiunea a fost demarată ţinându-se cont de impactul major asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din sectorul energetic.
„Tendinţa de creştere a frecvenţei şi gravităţii accidentelor de muncă înregistrate în sectorul energetic a fost factorul determinant în luarea deciziei de a declanşa acţiunea de monitorizare şi verificare a modului în care unităţile de profil respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a modului în care sunt implementate de către angajator, la locul de muncă, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă”, a declarat Ecaterina Isac, inspector șef al ITM Arad.
Obiectivele acţiunii sunt:
- creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional;
- încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaţilor şi angajatorilor în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale,aplicabile în domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice;
- promovarea bunelor practici în acest sector de activitate.
- Verificarea cu prioritate a angajatorilor din domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice care desfăşoară: lucrări de mentenanţă în unităţile de producţie a energiei electrice; servirea operativă a unităţilor de producţie şi distribuţie a energiei electrice; lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, cu scoaterea de sub tensiune; lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, fără scoaterea de sub tensiune; lucrări la înălţime la liniile electrice aeriene; lucrări în cazul deranjamentelor şi avariilor din instalaţiile electrice etc.
Lasă un comentariu