Parlamentarul arădean Constantin Traian Igaș, în topul celor mai activi senatori

Parlamentarul arădean Constantin Traian Igaș, în topul celor mai activi senatori

Senatorul Constantin Traian Igaș dă raportul asupra activității sale parlamentare la finalul primei sesiuni parlamentare din 2016. Parlamentarul arădean a încheiat această sesiune păstrându-şi locul în topul celor mai activi senatori.

La capitolul iniţiative legislative, fostul ministru a propus, doar în această sesiune, 13 astfel de iniţiative, ca iniţiator sau co-semnatar. Acestea cuprind o gamă largă de domenii, iar principiul de la care a pornit în fundamentarea modificărilor a fost cel al simplificării procedurilor administrative.

„Așa cum am mai spus, România are nevoie de o amplă revizuire legislativă, iar sarcina îi revine viitorului Parlament care va fi ales către sfârșitul acestui an. Cu toate acestea, ca parlamentar am elaborat, în urma consultării unor agenți economici, a unor instituții cu rol de control, a Confederației Patronatului Român, câteva inițiative legislative care își propun acest lucru”, declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.

Conform datelor oficiale de pe pagina Senatului României, în primul semestru al anului 2016, senatorul arădean s-a adresat Guvernului prin 37 întrebări și interpelări şi a susținut 16 declarații politice.

„Dacă prin iniţiativele legislative am atins o gamă mai largă de probleme, am propus ca instituţiile statului să acorde înţelegere contribuabililor, să perceapă taxe mai mici pentru anumite proceduri, să scadă din rolul punitiv în favoarea celui de sprijin, prin interpelări am cerut clarificări la anumite probleme mai punctuale, primite de la arădeni în timpul audienţelor. Sunt probleme în zona despăgubirilor, în punerea în aplicare a unor decizii ale instanţelor de către instituţii ale statului, în managementul CNADNR, în deblocarea unor proiecte europene cum a fost şi cazul localităţii Frumuşeni, sau al drumurilor transfrontaliere care leagă Aradul de localităţi din Ungaria. Sunt întârzieri în acordarea pensiilor, problemă preluată din Petriş şi înaintată Poştei Române. Au fost blocaje în acordarea subvenţiilor, dar am cerut soluţii ministrului agriculturii şi problema s-a remediat. Am avut toată deschiderea în a prelua problemele arădenilor şi acest lucru se vede în numărul din ce în ce mai mare de audienţe pe care le înregistrez la biroul parlamentar sau în deplasările în judeţ”, declară senatorul Constantin Traian Igaş.

  1. Va aduceti aminte cum bisnitarul de pe centru Aradului ,ajuns ministru intr-o emisiune tv de partid TV Arad a mintit in direct ca el nu a avut coloana oficiala in timpul mandatului ei bine Bisnitarul de serviciu a avut …vezi declaratia min de interne Petru Toba toti min din per 2005-2015 au avut COLOANA OFICIALA Deci Bisnitarul din Senatul Romaniei cum stam cu ELICOPTERUL….!!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.