BREAKING NEWS/ ARDE pădurea la Moneasa (UPDATE)

BREAKING NEWS/ ARDE pădurea la Moneasa (UPDATE)

Efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au intervenit la Moneasa unde s-a produs un incendiu în pădurea din apropierea stațiunii.

La fața locului s-a acţionat inclusiv cu un elicopter specializat în stingerea incendiilor de vegetație.

UPDATE/ Potrivit lui George Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, a fost vorba despre un exerciţiu la care au luat parte efective ale instituţiei

COMUNICAT DE PRESĂ (15.07.2016)

Ieri, 14 iulie s-a desfăşurat în localitatea Moneasa, exerciţiul cu forţe şi mijloace în teren „PĂDUREA 2016”. Scopul exerciţiului a fost coordonarea şi antrenarea forţelor de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă provocate de un incendiu masiv de pădure.

La nivel de coordonare au fost implicat Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Moneasa iar în momentul când situaţia de urgenţă a avut o amploare deosebită rolul de coordonare a revenit Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

În teren desfăşurarea de forţe şi mijloace în vederea gestionării acestei situaţii a fost reprezentată de 25 mijloace tehnice si 117 persoane.

Misiunile de intervenţie au fost desfăşurate de către echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Direcţia Silvică Arad, Crucea Rosie, Lion Racing Team, Off Road Club Arad, Club Canina, Serviciul Salvamont-salvaspeo, Radio Club Arad.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a intervenit cu 3 subunităţi, Detaşamentul Arad, Secţia Sebiş şi Secţia Ineu.

Pentru îndeplinirea misiunilor de stingere incendii, căutare-salvare, descarcerare, acordare de prim ajutor medical calificat, evacuare persoane si asigurarea logistică a intervenţiei, ISUJ Arad a dislocat în zona localităţii Moneasa 14 mijloace tehnice si 50 de ofiţeri şi subofiţeri.

Un suport deosebit a fost oferit de către Inspectoratul General de Aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne care a intervenit cu un elicopter ce are capabilitatea de a executa misiuni de stingere a incendiilor de pădure.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.