Cel mai mare concern agricol al Germaniei, KTG Agrar, cotat şi la bursă, a înaintat în 5 iulie cerere de insolventa. Şeful acestuia, Siegfried Hofreiter, a demisionat din toate funcţiile deţinute. Consiliul de administraţie, împreună cu avocaţi şi jurişti, încearcă acum să descâlcească iţele unui business care pare să fi devenit prea mare pentru a fi controlat corect. Sau altele sunt cauzele care au adus firma în stare de insolventa? Între altele, sunt analizate împrumuturi dubioase, ca şi afaceri lipsite de transparentă ale firmei, în România. Orgapic şi Agro Iulia sunt două companii ieşene, de care acţionarii germani şi-au legat speranţele unor afaceri profitabile, acum câţiva ani.
Principala cauză în impasul financiar al KTG ar fi „scadenta dobânzilor pentru participaţia lansată în 2011, KTG Bio Certificat II. Volumul acestei participaţii este de 250 de milioane euro şi dobânda a fost stabilită la 7,125% pe an. O dobândă atractivă pentru investitori, care însă nu a fost onorată. Suma datorată pentru dobânzi la 6 iunie 2016 este în total 17,8 milioane euro, plăţile însă nu s-au făcut. În iunie 2017 este scadenta plată integrală a participaţiei.
Pe scurt, investitorii au rămas momentan fără banii din dobânda promisă, iar KTG fiind în insolventa, nu se ştie cât vor mai recupera şi din depunerea principală. O altă cauză ar fi împrumuturile lipsite de transparentă între firmele aparţinând de concern ca şi investiţiile în parte nerentabile, în firmele din România. Însă asupra acestora revenim mai târziu.
Momentan, concernul agrar cu sediul la Hamburg dispune de o suprafaţă de 45.000 de ha, are cca 1.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 326 milioane euro (2015). „A fi mare îşi are avantajele sale. Însă KTG a fost, pur şi simplu, prea mare” considera Tageszeitung din Berlin, la ştirea intrării în insolventa a KTG.
„Nicio firmă agrară din Republica Federală nu influenţează mediul pe o suprafaţă atât de mare. Niciuna nu produce mai multe cereale bio, că grâu, secară, porumb. Şi niciuna nu simbolizează mai bine industria agrară, care îi sugrumă pe micii agricultori şi, în acelaşi timp, încasează subvenţii de milioane.” Firma ar fi respins acuzaţiile conform cărora recolta ar fi fost mai slabă, dar nu a oferit mai multe date concrete. „Aşa că rămân dubiile”, concluzionează TAZ.
Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) îl ia sub lupa şi pe şeful concernului agrar, Siegfried Hofreiter. „Când Hofreiter a mers la bursa cu KTG în 2007, tocmai ispăşise o condamnare [n.r. pentru tergiversarea insolventei] şi o interdicţie de cinci ani de a mai conduce o societate cu capital. Agricultorul a dat chix cu mai multe firme, de la o fabrică de biciclete până la o fermă avicolă. O anume obsesie a expansiunii îi este atribuită fiului de ţăran bavarez care, spre deosebire de fratele său, nu a fost desemnat moştenitor al plantaţiei [n.r. de căpşuni, a tatălui său]”, scrie FAZ citat de Wochenblatt.com.
Iţele sunt încurcate la KTG. În câţiva ani, patronul bavarez Hofreiter şi-a transformat fermă agricolă într-un imperiu agrar european, de 46.000 de hectare teren cultivat. Cumpărarea pământului s-a făcut în forţă, prin credite bancare şi vânzare de participaţii.
Acum, 20.000 de posesori de acţiuni în valoare de 340 de milioane de euro îşi simt investiţia în pericol. Avocaţii au înaintat plângeri ale clienţilor lor, care declară că ar fi fost sumar informaţi de companie. Critici sunt aduse şi băncilor care au recomandat această investiţie.
În noiembrie 2007, publicaţia germană Spiegel scria: „Săptămâna aceasta, primul agricultor german merge pe bursă. Însă KTG este, în pofida boom-ului agrar, este orice altceva, în afară de o investiţie sigură”. Şi ziarul „Zeit” îl celebra pe „primul bio-agricultor” care se lansă la bursă, deşi doar o treime din terenul KTG era cultivat cu cereale bio.
La momentul acela, compania avea 19 ferme agricole, majoritatea în Germania de Est, 125 de angajaţi şi 14.000 de hectare pe care se cultivau cereale şi răpită. Din acestea se producea combustibil, cu care erau alimentate cele zece centrale pe bio-gaz.
Însă aceasta nu l-a mulţumit pe Siegfried Hofreiter, care declară cu emfază: „Noi suntem o întreprindere în creştere”. El mirosise afaceri mai mari, bazate pe foamea de energie a ţărilor europene în curs de dezvoltare, creşterile de preţ ale acesteia şi şansa încasării unor consistente subvenţii europene. În anul 2005, KTG investise deja, în Lituania. România urmă doi ani mai târziu. Siegfried Hofreiter „a avut nas” pentru oportunităţi de afaceri mult mai mari, create de unificarea Germaniei şi de extinderea graniţelor UE spre Est.
O istorie a firmei KTG, pe scurt:
- 1994 – startul cultivării de fructe ecologice în landurile est-germane
- 1999 – intrarea pe piaţa cultivării convenţionale
- 2000 – fondarea KTG Agrar GmbH
- 2005 – începerea cultivării de cereale pentru biomasa / intrarea pe piaţa lituaniană
- 2006 – construirea a zece centrale proprii pe biogaz
- 2007 – intrarea în funcţiune a celor zece centrale / lansarea pe bursă a KTG Agrar AG
- 2008 – sporirea suprafeţei de cultivare la 25.000 de hectare
- 2009 – intrarea în managementul de ferme şi comerţul cerealier internaţional
Între anii 2010 şi 2015, creşterea firmei devine foarte rapidă. Suprafaţa cultivată se dublează, ridicându-se la 45.000 ha. Capacitatea de producţie energetică a centralelor pe bio-gaz urca de la 7 megawaţi (MW) la peste 60 MW. Devenită între timp societate europeană, KTG Agrar SE preia alte firme (Bio-Zentrale Naturprodukte GmbH, C. MACKPRANG jr. GmbH & Co. KG), înfiinţează altele noi (KTG Foods SE) şi înregistrează mărci de alimente (ex. Frenzel).
În România, KTG îşi începe afacerile în 2007, când ţara a aderat la UE. Sub titlul „Două firme din Germania fac la Iaşi agricultura ecologică pe 7.000 ha luate în arenda”, ecomagazin.ro prezintă, în mai 2012, structura şi activitatea firmelor prin care KTG cultiva cereale. Dacă acestea sunt vândute că hrană sau doar ca materie primă pentru bio-gaz rămâne un semn de întrebare legitim.
„Orgapic şi Agro Iulia au aceiaşi proprietari, doi afacerişti germani, şi au devenit printre cele mai mari firme din agricultură ieşeana. Cu toate că lucrează aproape 7.000 de hectare, cele două firme nu au cumpărat nici măcar un metru pătrat de teren.[…] Ralf Marko Schneider şi Klemens Wilhelm Tonnies sunt acţionarii Orgapic, în timp ce la Agro Iulia SRL figurează Ralf Marko Schneider şi Maximilian Berndt Tonnies. Orgapic şi Agro Iulia au 50 de angajaţi şi administrează terenuri agricole în Neamţ, Iaşi şi Botoşani. La Iaşi, a arendat suprafeţe care pornesc de la Plugari şi Deleni şi până la Ion Neculce”, relatează publicaţia citată.
În articolul de luni, 25 iulie, intitulat „Afacerile dubioase ale unui fost star de bursa”, publicaţia economică germana Wirtschafts Woche (wiwo.de) scrie despre „idila înşelătoare din România” şi „indicii în mlaştina” business-ului KTG Agrar, care „duc, printre altele, în Iasi-ul românesc”. La o oră de drum se afla ferma agricolă Agro Iulia. Reporterii de la Wiwo.de remarca uneltele ruginite sau „depăşite de vreme”, „atelierul de reparaţii, clădirea administraţiei cu câteva birouri şi o mică cantină”.
„Agro Iulia are aproape 50 de angajaţi, care pe câteva mii de hectare cultiva soia, orz şi ovăz. Firma aparţine în proporţie de 60% antreprenorului din domeniul industriei cărnii şi şef la Schalke-04, Clemens Tonnies din Westfalia. Restul aparţine lui KTG Agrar. Mogulul cărnii […] a prins gustul angajamentului în România acum zece ani de la Rodo Schneider, un fost manager de vârf al concernului de carne Moksel. Schneider a ieşit din afacerile cu România în 2009 şi şi-a vândut participaţiile către KTG Agrar”, scrie wiwo.de.
În 15 iulie anul trecut, Tonnies a primit de la consultantul fiscal o analiză în care, referitor la Agro Iulia, se menţionează că „societatea a avut în 2014 o puternică scădere a cifrei de afaceri şi pierderi în valoare de 1,1 milioane de euro”. Consultantul fiscal recomanda clarificarea „motivelor economice ale situaţiei care a dus la pierderi”.
În continuare, acesta specifică: „La 31 decembrie 2014 au fost evidenţiate în bilanţ creanţe în valoare de cca două milioane euro. Valoarea reală a acestor creanţe din bilanţ trebuie să fie cercetată în mod critic. Cu un capital propriu negativ echivalent a 6,2 milioane de euro, societatea este, la finele anului 2014, semnificativ îndatorată”. În concluzie, consultantul fiscal recomanda „verificarea de către patronat a prognozei de perpetuare a societăţii”.
Într-un cuvânt, dacă aceasta să se închidă, sau nu. Ce s-a întâmplat? E greu de spus. Wiwo scrie despre maşini agricole şi pluguri „nefolosite demult’, care ar fi fost „vândute sau închiriate de Agro Iulia de la KTG”. Mai scrie despre „recolte livrate grupei KTK, care urma să preia vânzarea pe piaţă”.
Aici, un insider din România ar fi spus wiwo.de ca „Clemens Tonnies ar fi fost tras în piept” şi că trebuie cercetat „de ce recolta obţinută în România a trebuit expediată în Germania, cine şi la ce preţ a preluat costurile de transport”. Nici KTG şi nici Hofreiter nu ar fi oferit un punct de vedere în acest sens, mai menţionează publicaţia germană.
Foto: Wikimedia Commons
Articolul a apărut și în HotNews.
Lasă un comentariu