Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean le solicită primarilor din județ înființarea Centrelor Locale de Permanență, care asigură continuitatea asistenței medicale primare între orele 15.00-8.00, iar cu ocazia sărbătorilor 24 de ore din 24, în regim de gardă realizată de medicii de familie.
„Am discutat cu specialiștii din domeniul sanitar care ne-au cerut să mediatizăm aceste Centre de Permanență. Mi s-a demonstrat că ele sunt mult subutilizate; dotarea acestora cu echipamente minimale de adresare a urgențelor minore este în atenția noastră și o discutăm cu președintele Consiliului Județean, dl. Cionca, fiindcă timpii de așteptare la spital pot fi astfel comprimați. Aceste servicii medicale în Centrele de Permanență sunt gratuite! Să știți că ne gândim și la implementarea unui sistem de programare on-line pentru ambulatoarele de specialitate, o propunere pe care am primit-o de la medici și care este mai ales la îndemâna tinerilor. Ne dorim ca în următoarea perioadă aceste proiecte să se concretizeze”, a declarat Claudia Boghicevici.
Totodată, vicepreședintele CJ Arad le solicită arădenilor, ca la nevoie, să ia în considerare existența Centrelor de Permanență care funcționează în municipiu pentru a degreva presiunea de pe Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.
„Se constată că arădenii se îndreaptă cu orice fel de afecțiuni, chiar și cu cele minore, la Spitalul Județean, crescând fluxul de pacienți. Or, unele consultații pot fi realizate mult mai aproape de domiciliul solicitanților și în condiții mult mai lejere, cu timpi de așteptare scăzuți”, a mai precizat Claudia Boghicevici.
E binevenita aceasta initiativa. In caz de urgenta ajungem mai repede la medic!
Acest lucru este foarte bine sa fie facut ca este mai usor pentru oameni.