Ajunși la limita răbdării, măcinați de sărăcie și sătui de promisiuni, locuitorii unui stat au ieșit pe străzi și l-au fugărit pe președintele țării.
Liderul de la Caracas (Venezuela) Nicolas Maduro mersese să inaugureze mai multe locuinţe sociale într-o localitate din nordul țării. În timpul inspecţiei, a fost înconjurat de oameni furioși, care au început să-l insulte şi să-i bruscheze gărzile de corp.
A vrut să fugă pe jos din mijlocul lor, dar a fost urmărit, iar fiecare încercare de a potoli spiritele n-a făcut decât să-i agite şi mai mult pe protestatari. În cele din urmă, liderul de la Caracas a ajuns într-un loc sigur.
30 de persoane bănuite că ar fi fost implicate în incidente au ajuns în arest, potrivit Reuters.
Lasă un comentariu