Cu ocazia Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Arad va organiza, în data de 24 martie, o serie de manifestări menite să marcheze însemnătatea acestei sărbători.
Astfel, în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici, începând cu orele 11, va avea loc avansarea la termen și înainte de termen a polițiștilor care îndeplinesc cerințele avansării în gradul următor. De asemenea, va avea loc premierea câștigătorilor competițiilor sportive la fotbal, tenis de masă, șah și a celor care în cursul anului 2016 au dat dovadă de spirit civic.
Pe platoul din Piața Avram Iancu, vizitatorii vor avea ocazia să observe, de la orele 12, o parte din tehnica folosită de polițiști în activitatea de prevenire, constatare și combatere a criminalității. În aces sens, polițiștii vor prezenta arădenilor autolaboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la fața locului, cu tehnica foto video digitală, trusele specializate și echipamentele criminalistice necesare descoperirii, relevării și prelevării diferitelor categorii de urme existente în câmpul infracțional.
Vor fi prezenți și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale care vor prezenta tehnica și autoturismele din dotare, iar partenerii patrupezi ai polițiștilor vor susține un exercițiu demonstrativ, prin câinii Școlii de dresaj a lui Adrian Nicolăiță.
Totodată, în aceeași locație, polițiștii de proximitate vor oferi pliante cu recomandări preventive.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu