Varianta Timișoara. Fără nicio legătură (haideți să râdem puțin) cu Aradul
Para-ndărătul nu e doar o glumă jurnalistică. E un mecanism real, care a paralizat economia românească. Nu există funcție publică, cu acces la bani, care să nu fie „manageriată” de mafia para-ndărătului. De la consilieri până la primari, șefi de consilii județene, șefi de instituții, toți sunt prinși în „hora” para-ndătărului. Și de aceea e o bătălie cruntă pe funcțiile publice ce dau dreptul de acces la banii publici. Ești într-o funcție publică, ai acces garantat la comisioanele din atribuirea contractelor publice. E o iluzie că vreun funcționar public (ales sau numit pe criterii clientelare, totuna!) nu este angrenat in mecanismul para-ndărătului cu banii publici. Și de aceea clasa politică (integral) s-a transformat în grupări de tip mafiot ce luptă între ele pentru a ajunge la gestionarea banului public ce asigură comisioanele de administrare. De la Dragnea și până la Nicolae Robu – primarul Timișoarei, de la Băsescu până la Năstase, toată cloaca numită clasa politică, a avut un singur scop: să cămătuiască banul public, în interes personal. Restul e teatru pentru prostime, pigmentat cu slogane gen „interes național”, „dorim ca cetățenii să trăiască mai bine”, „bunăstare”, „bani mai mulți în buzunare”, toate „praf în ochii fraierului”. Iar în decursul celor douzecișișapte de ani de jaf public (caracterizați de furtul proprietății publice), toate instituțiile care ar fi trebuit să se opună acestui flagel, ce va falimenta și distruge România, respectiv para-ndărătul (comisionul) din atribuirea clientelară a banului public, au fost decimate și transformate în instituții decor, golite de specialiști și profesioniști, incapabile să reacționeze la furtul generalizat și gestionarea frauduloasă, în interesul personal sau mafiot, a banului public.
Nu există instituții capabile să blocheze mecanismul și flagelul para-ndărătului în România. Majoritatea instituțiilor, fie Curtea de Conturi, fie ANAF, fie DNA, fie Poliție, prin subordonarea lor politică, au fost metamorfozate în instrumente docile, în slujba stăpânului aflat la putere. În astfel de condiții, papușarii para-ndărătului (adică aceia care generează și întrețin marea corupție din România), defilează, jefuind bugetul de stat, pe metoda patentată a supraevaluării oricarei lucrări, serviciu sau bun achizitionat din bani publici. De la panseluța la mușcata achiziționată pentru înfrumusețarea parcurilor și clădirilor publice, de la o banală bancă în parc și până la kilometrul de asfalt, de la tipărirea cărților și până la informatizarea instituțiilor, de la mafia achizițiilor de produse alimentare și până la mafia medicamentelor și serviciilor din învățământ și sănătate, de la serviciile de pază ale instituțiilor și până la dotarea armatei, totul este supraeevaluat și comisionat de clasa politică, prin numirile sau propulsarea în functii publice (prin așa zise alegeri democratice!), încât totul a ajuns să coste între 300 si 1000% raportat la prețul de piață.
S-a ajuns până acolo încât, ca să întrețină para-ndărătul, la cotele inimaginabile la care a ajuns, Guvernul a împrumutat peste 4,7 miliarde de lei (Apropo! Numai celebra, deja, TELDRUM avea de încasat, din lucrări publice, peste 400 milioane lei!) pentru a „onora” contractele clientelei politice și a încasa comisioanele. Și ne mirăm că o mușcata a ajuns să coste de zece ori cât la Praktiker sau la serele private (unde se vinde cu 30 de lei ghiveciul)? Cum credeți că au rezistat, atâția ani în funcție, directorii de la spații verzi sau de la alte instituții? Datorită competenței? Sau datorită faptului că au achiziționat, de la clienții politici, „panseluțele” și „mușcatele”, ori alte tâmpenii inutile, cu preț de zece ori mai mare ca și prețul pieței, contra unui comision (para-ndărăt) și au cunoscut bine tabla împărțirii? Când regia primăriei practica tarife de zece până la cinzeci de ori mai mari decât tarifele pieței, pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, iar Curtea de Conturi mimează imbecilismul (adică nu știe cât costă o panseluță în piață, un pom, o bancă, o cărămidă, un caiet, un pix, un breloc, un litru de motorină sau un metru de pavaj) când analizează modul fraudulos în care este cheltuit banul public, mai e nevoie de comentarii? Cât de naivi putem fi să credem că D-l primar Robu (fost șef de promoție și rector, pe bune, a celei mai prestigioase instituții de învățământ din Timișoara) chiar nu stie ce se întâmplă și nu știe cât costă o panseluță, o petunie, un km. de asfalt, un sac de ciment sau o mușcată, când dă viza „bun de plată”? Chiar nu e capabil să facă o analiză de cost sau nu are consileri profesioniști care să-i prezinte astfel de analize atunci când încheie contractele și achită din bani publici sume exorbitante, nejustificate de prețul pieței sau face recepții la lucrari ce se degradează a doua zi dupa recepție?
Eu cred că e mai capabil chiar decât cei care sunt beneficiarii. Dar, pentru că mecanismul para-ndărătului nu acceptă indivizi cu conșțiință, ci numai cei ce se-nregimentează în frăția paran-dărătului, Robu n-are de ales: ori cu ei, ori pleacă! Nu există alternativă! Așa că nu mai plângeți pentru cele cateva mii de lei încasați de firmele ce asigură para-ndărătul, pentru mușcatele livrate Primăriei Timișoara, pentru că sunt o glumă în raport, de exemplu, cu afacerea „semaforizarea” (unde un semafor a costat in jur de 7000 de euro). Sunt o glumă și pe lângă milioanele de lei împraștiate de Horticola, pe lucrări supraevaluate (flori, gazon, bănci, pomi, întreținere de spații verzi, irigații, etc.) și de zecile de milioane aruncate pe apa sâmbetei, din impozitele cetățenilor, pentru întreținerea și repararea obiectivelor publice (școli, spitale, clădiri publice), drumuri, canalizare etc.
Apropo de investiția cu vaporașele. Știți care este marele adevăr privind faptul ca acestea nu sunt în stare de navigare? Nu birocrația, cum ni se vinde gogoși, e adevărul, ci faptul că Bega n-a mai fost decolmatată (dragată) de pe vremea lui Ceaușescu. Iar nivelul apei nu permite navigarea, fiindcă Bega e plina de aluviuni și n-a mai fost curățată. Iar cei care au achiziționat vaporașele știau că Bega nu este navigabilă. A fost o cacealma electorală, care ar fi trebuit să fie o temă pentru Curtea de Conturi, pentru că este un exemplu clar de gestionare frauduloasă a banului public. Din păcate toate „investițiile” primăriei sunt de acest gen. Scopul nu e nici pe departe asigurarea bunăstării populației și nici îmbunătățirea accesului populației la utilitățile publice, ci comisionarea banului public. Or, când scopul este încasarea comisionului, cui îi mai pasă de eficiență și oportunitate? Contractul să fie cât mai mare și astfel și comisionul! Acesta este scopul, de fapt!
Avem prea multe exemple, începând cu „Microsoft”, continuând cu retrocedările (ANRP) și până la Ghiță, care arată adevaratul scop al cheltuirii banului public: asigurarea comisionului pentru cei ce atribuie contractele și împart banii publici. Siveco, UTI, ASESOFT, TEAMNET, reprezintă operațiuni, lecții de manual, privind devalizarea bugetului public. Continuând analiza, respectiv oportunitatea în raport cu așa zisele investiții, e un fapt inconstestabil că aproape toti ordonatorii de credite din România operează pe modelul Siveco, UTI, TEAMNET, HEXI-PHARMA. Jefuiesc bugetul public, supraevaluând lucrări și servicii de proastă calitate sau fictive, pentru că asigură funcționarea mecanismului para-dărătului.
În aceste condiții, mușcatele de la Primăria Timișoara, nu sunt decât o găinărie sau, ma rog, o firimitura din marele jaf național generat de lăcomie și asigurat de mafia para-ndărătului. Cine crede că se mai poate face ceva în România și că va exista, vreodată, șansa ca acei care intrețin mecanismul para-ndărătului și profită de „beneficiile” acestui mecanism, să fie înlăturați, e un naiv care are nevoie de tratament psihiatric. România a devenit moșia mafiei para-dărătului și nu există nicio șansă ca această mafie, în viitorul apropiat, să cedeze sau să abandoneze ceea ce a creat. Iar circul justițiar la care asistăm, cu atacuri la Kovesi sau alti șefi de instituții, nu-i decât răfuiala între găștile care devalizează România, ajunse la putere și care vor să preia controlul și să devină abonate la contracte tip mușcatele de la Primăria Timișoara, care asigură comisonarea banului public. Para-ndărătul e cheia și motivul răfuielilor publice. Restul e prosteală generală!
Pavel ROMAN (Timișoara)
P.S. (de la Arad) Orice asemănare cu Ghiță Falcă și cu metehnele acestuia, precum și ale altora aflați efemer la putere este pur întâmplătoare. Că la noi, la Arad, totul este roz, așa după cum prezintă presa aservită primarului și acoliților acestuia.
Lasă un comentariu