GRAV ACCIDENT de circulație, cu ROMÂNI care SE ÎNTORCEAU DIN STRĂINĂTATE. Printre VICTIME, o FETIȚĂ de 5 ANI

GRAV ACCIDENT de circulație, cu ROMÂNI care SE ÎNTORCEAU DIN STRĂINĂTATE. Printre VICTIME, o FETIȚĂ de 5 ANI

Un accident de circulație în care au fost implicate un microbuz și o dubă a avut loc azi-noapte, în jurul orei 3,30, pe DN17, pe raza localității bistrițene Cristeștii Ciceului, anunță Realitatea.net, care citează Dej24.ro.

Accidentul s-a produs din cauza faptului că microbuzul a pătruns pe contrasens și a acroșat duba, care venea din sens opus. În urma impactului, microbuzul a plonjat peste un șanț aflat pe marginea drumului, a rupt un stâlp din beton și gardul unei case, oprindu-se în zidul unei locuințe iar duba s-a oprit într-un parapet de pe marginea drumului.

Potrivit sursei citate, echipajele de intervenție au găsit la fața locului patru persoane rănite, dintre care trei prinse între fiarele contorsionate – șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 34 de ani, o femeie în vârstă de aproximativ 60, dar și o fetiță în vârstă de 5 ani, nepoata femeii. Aceștia au fost descarcerați și predați personalului medical. Un alt pasager, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a ieșit pe propriile picioare din autovehicul.

Sursa: Realitatea.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.